Actual· 2 min citire

George Copos a plagiat prin copiere deghizată, susțin profesorii de la Universitatea București

George Copos a plagiat prin copiere deghizată, susțin profesorii de la Universitatea București

George Copos a plagiat prin copiere deghizată, susțin profesorii de la Universitatea București

Publicat29 ian. 2016, 11:20
Actualizat29 ian. 2016, 11:29

George Copos a plagiat subtil prin "copiere deghizată sau prin repovestire!" Asta susțin profesorii de la Universitatea București după ce au analizat una dintre lucrările scrise de fostul patron al Rapidului.

Cartea a fost publicată pe când omul de afaceri era încarcerat la Penitenciarul Rahova, pentru a-și ispăși pedeapsa primită în dosarul transferurilor de jucători. Cinci cărți a scris Copos în detenție, care i-au redus pedeapsa cu cinci luni. Universitatea București a sesisat Administrația Națională a Penitenciarelor.

Din cele cinci cărți publicate de George Copos în închisoare, cel puțin una este plagită! Lucrarea "Alianțe matrimoniale în Politica principilor români din Țara Românească și Moldova în secolele XIV-XVI" este o copie subtilă a unei lucrări de disertație scrisă acum zece ani de istoricul Cătălin Parfene.

Profesorii susțin că este imposibil ca o astfel de carte, considerată științifică, să fie scrisă în detenție, în celule insalubre, fără acces la internet și la baze de date complete. Pe de altă parte, disertația istoricului Cătălin Parfene nu a fost publicată, iar Copos nu ar fi avut de unde să copieze. Dar cei doi au avut același coordonator științific, profesorul universitar Stelian Brezeanu.


Profesorul Stelian Brezeanu a ieșit anul trecut la pensie, așa că Universitatea București nu îl mai poate trage la răspundere. Așa cum nu îi poate controla nici pe cei care încă plagiază.

Un studiu european arată că mai puțin de 40% dintre studenții români știu care sunt sancțiunile facultăților în cazurile de plagiat. În plus, doar cinci Universități din România au achiziționat software-uri antiplagiat specializate. Cele mai multe instituții utilizează programe software antiplagiat cu licență gratuită, care nu sunt pregătite să acceseze literatura de specialitate în limba română sau din anumite baze de date internaționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News