Actual· 2 min citire

Garda de Mediu, control la lucrările de pe Podul Grant, din Capitală. A curs cu amenzi!

Poluare excesivă cu praf la lucrările de pe Podul Grant. Foto/Garda Mediua

Poluare excesivă cu praf la lucrările de pe Podul Grant. Foto/Garda Mediua

Publicat10 nov. 2023, 16:23
SursăRealitatea

Garda de Mediu a amendat firma care face lucrările la Podul Grant din București, pentru că a constatat că se fac numeroase operațiuni fără a se lua măsuri de reducere a poluării cu praf.

”Comisarii Comisariatului Municipiului București al Gărzii Naționale de Mediu s-au deplasat la zona de lucru a șantierului Podul Grant, unde au constatat că, era în plină desfășurare demolarea cuvei de tramvai prin mărunțirea cu ajutorul unei foarfece mecanizate. Aceste operatiuni se desfasurau fără a se efectua operații de umectare a materialului rezultat din mărunțirea acestei cuve”, a transmis, vineri, Garda de Mediu.

Sursa citată a precizat că, în paralel, alte echipe de muncitori desfășurau activități de piconare a grinzilor de rost ale suprastructurii podului în zona denumită ”breteaua E”, alții frezau stratul de asfalt pe sensul Crângași - Turda.

”Toate aceste activități reprezentau o potențială sursa de poluare a aerului cu pulberi aflate în suspensie, formând adevărați nori de praf. Comisarii GNM au verificat întreg amplasamentul și au putut constata că niciuna din zonele de lucru ale șantierului nu sunt măturate,curățate sau umectate”, au mai transmis comisarii Gărzii de Mediu.

Potrivit acestora, pentru că societatea nu a luat măsuri pentru evitarea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg, aceasta a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 15.000 lei.

”De asemenea, au fost impusă operatorului măsura permanentă de a respecta procedurile și prevederile legale privind prevenirea,  sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și a mediului ca întreg. În plus, comisarii GNM au impus ca măsură montarea de plase de protecție în aliniamentul tronsonului de lucru Crângași-Turda cu termen 10.11.2023”, se mai arată în comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News