Actual· 3 min citire

Gabriela Firea: „Parcul Cișmigiu a ajuns o rușine doar din vina lui Nicușor Dan”

Foto arhivă Inquam

Foto arhivă Inquam

Publicat22 iul. 2022, 09:53
SursăRealitatea

Fostul primar al Bucureștiului lansează un nou atac asupra actualului edil, pe care îl consideră principalul vinovat pentru starea deplorabilă în care se află cel mai mare parc din centrul Capitalei, Cișmigiu.

”Parcul Cișmigiu a ajuns o rușine doar din vina lui Nicușor Dan! Actualul primar general este principalul responsabil pentru cum arată acum Grădina Cișmigiu, un parc monument-istoric. În peste 168 de ani, Cișmigiu a fost un motiv de mândrie pentru bucureșteni, un ideal loc de relaxare pentru toate vârstele, întâlniri romantice de neuitat sau chiar mici escapade pentru liceeni aventuroși. După ani de zile, Cișmigiu avea nevoie de reabilitare, care a și fost aprobată de consilierii generali în 2019, dar a fost blocată cu scandal de Asociația Salvați Bucureștiul, condusă atunci de Nicușor Dan!”, spune fostul primarul.

Firea continuă: ”Ce a făcut primarul general pentru Cișmigiu în aproape 2 ani de mandat? Imaginile din parcul pe care Nicușor Dan îl vede din birou sunt atât dezolante încât rețelele de socializare sunt pline de critici. Toată țara știe că lacul este secat în plină vară, băncile sunt rupte și murdare, aleile neîngrijite, iarba este uscată și necosită, copacii uscați și netoaletați, cu unele crengi care pot cădea oricând peste oameni, florile sunt o raritate, chioșcurile sunt dărâmate, cu bucăți șubrede, iar părinții își expun copiii la tot felul de pericole în locurile de joacă. Cine mai are curajul să-și ducă acolo copilul”.Gabriela Firea arată că, ”să pui câteva flori, să tunzi iarba, să speli și să faci reparații nu-ți trebuie sume mari”.”Trebuie doar să-ți placă frumosul și curățenia, să fii om gospodar, mai ales când Cișmigiu e peste drum de primărie. Nici măcar ciorile din parc nu a terminat să le numere. Doar nu ați uitat că a alocat 100.000 de euro să facă recensământul înaripatelor care murdăresc parcul și să-i scape pe bucureșteni de ele. Și nici măcar asta nu a fost ideea lui, a preluat-o de cetățenii care locuiesc lângă parc”, spune Firea.Fostul primar menționează că ”primarul General ar trebui să știe bine de ce Grădina Cișmigiu pare un loc abandonat: a săpat o groapă pentru Firea, dar a căzut singur în ea!” În anul 2019, consilierii generali au aprobat un amplu proiect de „reabilitare peisagistică a parcului istoric Grădina Cișmigiu”. Singurii care au votat împotrivă sau cu abținere au fost consilierii generali USR și PNL. Proiectul a avut sute de pagini, un studiu complex, realizat de arhitecți și specialiști angajați ai unei companii municipale”.”A urmat o campanie denigratoare și s-a indus ideea că administrația Firea va distruge Cișmigiu. După cinci luni de la aprobare, Asociația Salvați Bucureștiul condusă la vremea respectivă de Nicușor Dan a atacat în instanță proiectul și a cerut anularea sa! De atunci, totul s-a blocat. Și blocat a rămas. Cișmigiu trage să dispară îngropat în buruieni și mizerie chiar sub nasul fin al primarului salvator”, mai arată Gabriela Firea.Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a anunțat, joi, că în urma controlului realizat în Parcul Cișmigiu, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Municipiului București a sancționat contravențional compania Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea obligației de a asigura integritatea, refacerea și îngrijirea spațiilor verzi din Parcul Cișmigiu și cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea regulilor privind impactul asupra mediului.Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București a aplicat o amendă de 4.000 de lei pentru starea mobilierului din parc.În plus, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București a constatat că nu fuseseră remediate deficiențele identificate la un control anterior, dar mai ales că și în prezent în parc sunt condiții igienico-sanitare precare, la prestarea serviciilor, motive pentru care a aplicat două sancțiuni contravenționale în cuantum de 20.000 de lei.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News