Gabriel Zetea - deputat PSD a afirmat că certificatul verde a fost gândit mai mult ca o măsură de coerciție împotriva românilor, iar ministrul Alexandru Rafila îl vede în alt mod.
„Ministrul PSD, domnul Rafila îl gândește altfel, ca un parteneriat. Nici măcat nu cred că vom mai vorbi despre un certificat verde, ci vom vorbi despre un certificat pentru gestionarea situației pandemice, împotriva COVID-19, ca să înțelegem că este un certifcat implementat pentru această pandemie și nu ca să rămână, să alimenteze teoriile conspirației.
Nu e ușor, există două exreme în Parlament, unii care vor un certificat verde care și din punctul meu de vedere este neconstituțional și limitează drepturile persoanelor, și unii care nu îl vor deloc, cei de la AUR. Trebuie să găsim varianta de mijloc, să fie și eficient pentru combaterea pandemiei, dar să nu încălcăm drepturi, și să nu îl folosim ca o metodă de coerciție. Asta s-a încercat de doi ani de zile, să fie forțați, cel puțin o parte din populație, să accepte unele măsuri. Nu a mers, îl putem îmbunătăți cu un parteneriat între autoritățile publice și oameni, cetățeni”, a declarat Gabriel Zetea.