Președintele Uniunii Militarilor și Politiștilor "Mihai Viteazul", Gabreil Oprea, a transmis un mesaj de compasiune si solidaritate cu poporul american, cu ocazia comemorării a 21 de ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, de la World Trade Center.
“Românii au fost si sunt, in continuare, cu sufletul alături de cei care au avut de suferit în urma atacurilor săvârșite în data de 11 septembrie 2001, în orașele New York și Washington D.C..
Cei 21 de ani care au trecut de atunci nu pot șterge durerea celor care au pierdut pe cineva drag și suferința celor răniți in cele mai sângeroase atentate teroriste din istoria recentă a umanității. Efectele tragicelor evenimente din acea zi s-au resimțit în întreaga lume si nimeni nu le va uita vreodata.
Toate statele care împărtășesc valorile democrației, păcii și libertății au fost angrenate într-un război contra terorismului. Din pacate, si recentele evenimente de la granitele României, razboiul din Ucraina, demonstreaza ca pacea nu este garantata niciunui stat. Intensificarea cooperării cu partenerii strategici și întărirea propriilor capacități de intervenție sunt esențiale pentru prevenirea sau contracararea unor tragedii. Alături de partenerii săi europeni și Nord-atlantici, România va rămâne angrenată în eforturile internaționale de combatere a terorismului și a extremismului, pentru că numai printr-un efort comun și solidar poate fi asigurata securitatea și siguranța cetățenilor țărilor noastre.
Astazi, imi exprim, la randul meu, inca o data, compasiunea și solidaritatea cu poporul american. Dumnezeu sa protejeze America! Dumnezeu sa protejeze România!", a transmis generalul în rezervă Gabriel Oprea, președintele UMPMPV.