Actual· 2 min citire

Gabriel Cotabiță pregătește o surpriză pentru spectacolul din 29 octombrie

Gabriel Cotabiță pregătește o surpriză pentru spectacolul din 29 octombrie

Gabriel Cotabiță pregătește o surpriză pentru spectacolul din 29 octombrie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 19 oct. 2015, 18:56

Gabriel Cotabiță spune că pregătește o surpriză la "Gala Chapeau!", care va avea loc pe 29 octombrie, la Sala Palatului din București, și va reuni unii dintre cei mai cunoscuți artiști români, ce vor interpreta hituri ale cântărețului, care a avut grave probleme de sănătate în ultima perioadă.

"Știu și am simțit că numărul celor care s-au rugat pentru mine a fost mult mai mare de 4.000, câte locuri vor fi in sală", a declarat artistul. "Le mulțumesc din suflet tuturor și abia‎ aștept prima întâlnire cu publicul meu, cu atât mai mult cu cât a fost prilejuită de prietenii și colegii mei. Inițiativa lor m-a măgulit și m-a motivat în același timp!", a mai spus Cotabiță, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Adrian Daminescu, Alex Velea, Antonia, Aurelian Temișan, Bodo, Connect-R, Cornel Ilie, Delia, Doru Todoruț (Deep Central), Florin Ristei, Horia Moculescu, Jorge, Luminița Anghel, Loredana, Matteo, Marcel Pavel, Smiley, Miță (Bere Gratis), Monica Anghel, Nico, Nicoleta Nucă, Rashid, alături de Tudor Turcu, grupul Acapella, condus de George Miron, Cvartetul Passione, VH2, Pinky, Walter Dionisie și Andrei Tudor Band vor interpreta cele mai îndrăgite melodii ale lui Gabriel Cotabiță, într-un spectacol prezentat de Mihai Bendeac, se arată în comunicatul citat.

"Chapeau" este prescurtarea expresiei "Chapeau à vous", care exprimă respectul și aprecierea, tradusă în limba română prin "Jos pălăria!". Evenimentul de pe 29 octombrie, de la Sala Palatului, propune astfel un concept nou pentru România: un spectacol care omagiază carierele celor mai importanți artiști ai țării, în cadrul unei gale care prezintă parcursul lor de la începuturi până în prezent, privind spre viitor.

"Gala Chapeau!" se anunță a fi un regal muzical complet, plin de surprize și încărcat de emoție, Gabriel Cotabiță fiind alături de prietenii săi din industrie și de publicul din sală pentru a asculta "Domnișoară, nu pleca", "Raiul e pe pământ", "Convențional", "Când zâmbești" și "Noapte albastră", precum și multe alte piese, reinterpretate și susținute pe scena Sălii Palatului de unele dintre cele mai îndrăgite voci din România.

Evenimentul este, în același timp, un cadou muzical oferit de prietenii săi din lumea artistică, în căutarea unui mod în care să îi declare public "Jos pălăria, Gabi!", în preajma sărbătoririi a 60 de ani de viață a artistului și 40 de ani dedicați scenei.

Prețurile biletelor încep de la 65 de lei și pot fi achiziționate de la Sala Palatului și din rețeaua Eventim.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News