Actual· 1 min citire

Friedrich Merz a lansat o invitație premierului Israelului, Netanyahu, în ciuda mandatului de arestare

Friedrich Merz a lansat o invitație premierului Israelului, Netanyahu, în ciuda mandatului de arestare

Friedrich Merz a lansat o invitație premierului Israelului, Netanyahu, în ciuda mandatului de arestare

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 feb. 2025, 11:58

Biroul lui Benjamin Netanyahu anunță că Friedrich Merz, viitorul cancelar german conform rezultatelor alegerilor de duminică, l-a invitat pe premierul israelian să viziteze Germania. Asta deși pe numele lui Netanyahu există un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit cu Friedrich Merz după victoria sa la alegerile din Germania. Netanyahu l-a felicitat pentru victorie, a transmis biroul liderului israelian.

„Merz i-a mulțumit premierului pentru conversația sa și a spus că îl va invita pentru o vizită oficială în Germania, sfidând decizia scandaloasă a Curții Penale Internaționale de a-l defini pe premier drept criminal de război”, se arată în comunicatul citat de BBC.

Conform mediafax, în noiembrie anul trecut, CPI a emis un mandat de arestare pentru Netanyahu, alături de fostul ministru al apărării al Israelului și comandantul militar al Hamas. Conform procedurii, dacă Netanyahu călătorește într-un stat membru al CPI, el ar putea fi arestat pentru a fi dus în fața instanței. Germania recunoaște autoritatea instanței și ar trebui să-l aresteze pe Netanyahu dacă premierul israelian intră în țară.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News