"Cursa șobolanului", o sintagma folosită, în special, în relație cu locul de muncă. Mulți oameni văd munca drept o urmărire fără sfârșit, cu recompense nesemnificative și fără scop. Lucrurile pot sta cu totul diferit dacă ne descoperim aptitudinile din vreme și dacă apelăm la curaj.
Leasă și Rappa abordează în melodia lor o temă contemporană. Cursa Șobolanului a fost portretizată și în pelicula "O lume nebună, nebună, nebună" din 1963.
Cursa Șobolanului înseamnă goana după bani și traiul de la o lună la alta, așteptarea zilei de salariu, focusarea pe o sumă fixă din care indivizii să poată trăi. Locul de muncă este perceput drept o cursă a unui șobolan ținut în laborator și care vrea să scape.
Corespondența acestei imagini poate fi cea a unui individ cu geanta spre serviciu. Care ar fi soluția? Ne-am inspirat pentru posibile răspunsuri din cartea "Tată Bogat, Tată sărac" scrisă de Robert T. Kiyosaki.
Autorii propun ca oamenii să se uite în oglindă și să se întrebe care este rolul vieții lor. Apoi, să fie curajoși și să își descopere noi talente ca să facă rost de extra bani. Frica excesivă și îndoiala de sine sunt obstacole.
În schimb, mintea este cel mai valoros activ. Oamenii trebuie deci, să își depășească barierele, să se urnească, să caute idei noi, să urmeze cursuri noi și să învețe din istorie.