Floriile sau Duminica Stâlpărilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. E momentul în care creștinii rememorează intrarea lui Iisus în Ierusalim.
Sărbătoarea mai poartă numele de Duminica Stâlpărilor de la ramurile de palmier cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Este una dintre cele 12 sărbători împărătești din cursul anului bisericesc. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregătește pe credincioși pentru bucuria pe care o aduce biruința lui Hristos asupra morții din duminica următoare, cea a Învierii.
Din punct de vedere liturgic, din această zi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară Deniile, slujbe prin care credincioșii îl "petrec" pe Hristos pe drumul Crucii, până la moarte și Înviere. De Florii se mănâncă pește, fiind a doua dezlegare din postul Paștelui, după cea din ziua Bunei Vestiri.
Intrarea Mântuitorului în Ierusalim e prăznuită prin participarea la Sfânta Liturghie, se împodobesc cu ramuri de salcie sfințită icoanele, ușile și ferestrele gospodăriilor și, evident, se ține post. Ramurile sfințite sunt păstrate de cei mai mulți dintre creștini, care sunt convinși că acestea ajută la tămăduirea diverselor boli. La țară, oamenii obișnuiesc și să înfigă aceste ramuri de salcie în straturile proaspăt semănate, să le pună în hrana animalelor sau să le așeze pe morminte.
În trecut exista obiceiul ca părinții să îi lovească pe copii cu nuielușa de salcie când veneau de la biserică, pentru a crește sănătoși și înțelepți.
La început, Duminica Stâlpărilor a fost ținută numai de comunitatea creștină din Ierusalim. Apoi, sărbătoarea a trecut întâi în Egipt, apoi în Siria și în Asia Mică. Și încet-încet au început să se organizeze procesiuni. Obiceiul ca însuși conducătorul țării să participe la procesiunea din Duminica Floriilor a fost urmat și de curțile domnești din Țările Române.
La noi, sărbătoarea a adus și o serie de tradiții și superstiții. În unele sate se obișnuia să se facă "de ursită". Prin diverse ritualuri fetele aflau dacă se vor căsători sau nu în acel an. Înaintea sărbătorii, fetele nemăritate din Banat și Transilvania obișnuiesc încă să pună o oglindă și o cămașă curată sub un păr altoit. După răsăritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite în descântece pentru noroc în dragoste și sănătate.