Un depozit de furaje și un adăpost de animale din satul Arborea din comuna George Enescu din județul Botoșani au ars, vineri, în urma unui incendiu pus intenționat, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU).
Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă.
„Cinci stive de furaje și un adăpost de animale au fost cuprinse de flăcări. Alarma a fost dată chiar de proprietar, speriat că incendiul se poate extinde la casă. La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Dorohoi, cu două autospeciale cu apă și spumă. Pompierii au constatat că ardeau generalizat cele cinci stoguri de furaje și o parte din adăpostul de animale.
Din cauza vântului, care sufla cu putere, puțin a lipsit ca flăcările să nu ajungă la casă. Intervenția a fost una dificilă având în vedere faptul că arderea era întreținută de cantitatea mare de furaje și de vântul puternic”, au precizat reprezentanții ISU.
Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, au intervenit zece pompieri militari, intervenția durând aproape trei ore.
„Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea intenționată. Cazul a fost preluat de polițiști”, au adăugat oficialii ISU.