Fostul șef ANI Horia Georgescu, audiat de comisia de anchetă SIPA: Primeam multe sesizări de la SRI

Fostul șef ANI Horia Georgescu, audiat de comisia de anchetă SIPA: Primeam multe sesizări de la SRI
Fostul șef al ANI se prezintă, marți, la Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA.
Fostul șef al Agenției Naționale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, a declarat marți, după audierea din Comisia privind clarificarea aspectelor ce țin de desființarea Direcției Generale de Protecție și Anticorupție, că, în cazul sesizării cu privire la o posibilă incompatibilitate a președintelui Klaus Iohannis, agenția a fost sesizată în mod legal. De asemenea, acesta a spus că între ANI și SRI exista o relație instituțională, afirmând că se primeau „foarte multe” sesizări de la serviciu.
„A fost o discuție în calitatea mea de membru în comisia de studiere a arhivei SIPA, mai ales raportat la documentul care a fost întocmit de această comisie în care am lucrat pe parcursul anului 2007 și 2008. Am dat explicații, am dat anumite detalii și am încercat să răspund membrilor comisiei la toate întrebările pe care mi le-au pus”, a declarat Horia Georgescu la finalul audierii din comisia SIPA. El a spus că discuțiile din cadrul audierii au fost cu privire la incidentele pe care le-a identificat în raportul prezentat ministrului Justiției. „Sunt aspecte ce au un anumit grad de confidențialitate.
Repet, în special referitoare la incidentele pe care le-am identificat și le-am consemnat în acel raport și pe care le-am înaintat ministrului Justiției, cu propuneri de sesizare ale unor instituții abilitate, care puteau lămuri acele situații”, a continuat acesta. Întrebat dacă acele instituții abilitate au fost sesizate vreodată, Georgescu a afirmat: „Eu nu am cunoștință, pentru că am plecat ulterior din minister. Am văzut o declarație publică a fostului ministru (al Justiției - n.r.), Cătălin Predoiu, care a spus că a înaintat secretariatului CSAT acel document”.
De asemenea, Georgescu a declarat, referitor la sesizarea primită de ANI privind o posibilă incompatibilitate a președintelui Klaus Iohannis, că sesizarea a fost făcută de SRI în mod legal. „Nu vreau să fac comentarii referitoare la acest aspect. Sesizarea a fost înaintată de către SRI agenției care a procesat-o conform prevederilor legale (...) ANI a fost sesizată în mod legal”, a adăugat el.
Comisia parlamentară de anchetă a Camerei Deputaților și Senatului privind clarificarea aspectelor ce țin de desființarea Direcției Generale de Protecție și Anticorupție se reunește, marți, pentru a audia mai multe persoane, printre care Horia Georgescu și Ingrid Mocanu.
Potrivit unui anunț de pe site-ul Senatului, Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA urmează să-i audieze pe fostul șef al Agenției Naționale de Integritate Horia Georgescu, dar și pe Șerban Alexandru, Marius Iosif și Ingrid Luciana Popa Mocanu.
Ședința va începe de la ora 9:30.
Fostul șef al ANI Horia Georgescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că a făcut parte din statul paralel, menționând că tot ce a făcut a fost cu bună-credință. Georgescu consideră că anumite persoane au fost sacrificate pentru binele altora.
"Da, cred că am făcut parte din acel stat paralel, dar eu am făcut totul din bună credință. Gândiți-vă că instituțiile, clasa politică sunt praf. Nu se mai pot face construcții, nu se mai poate lucra la proiecte. Se rezolvă dispute personale prin instituții. Părerea mea e că lucrurile nu mai pot continua așa. Sesizările se făceau și în interiorul partidelor. Își făceau unii altora dosare. E impropriu să spui că Horia Georgescu a nenorocit ceva sau pe cineva. (..) Probabil unii trebuiau să devină țapi ispășitori. Nu eram nimic greșit că mă întâlneam cu directorul SRI și nu puteam pune la îndoială ce-mi spunea cel mai înalt om al statului. Dacă stau zece persoane la o masă și unul rămâne în picioare, lucrurile sunt foarte clare. Nu mă refer la doamna Kovesi, ci la domnul Maior. Eu am fost, să zicem un exponent al statului paralel, care timp de 9 ani am stat la masă cu aceste persoane și brusc am devenit un biet penal. Trebuiau sacrificate persoane spre binele altora", a declarat Horia Georgescu, la B1TV, potrivit Mediafax.
În februarie 2018, fostul șef al ANI a fost condamnat de Curtea de Apel București la 4 ani închisoare cu executare în dosarul privind despăgubirile de la ANRP. Decizia nu este definitivă.
Procurorii DNA au dispus, în aprilie 2015, trimiterea în judecată a opt persoane care, la data faptelor, făceau parte din Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și a patru inculpați care aveau calitatea de experți evaluatori autorizați.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























