Fost șef din Apele Române, trimis în judecată de DNA

Fost șef din Apele Române, trimis în judecată de DNA
Procurorii DNA au trimis în judecată dosarul în care fostul director economic al Administrației Naționale "Apele Române", Dumitru Dumitru este acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Dumitru Dumitru director economic în cadrul Administrației Naționale "Apele Române" pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Procurorii DNA au dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente și viitoare în conturile bancare deținute de către Dumitru Dumitru. De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor imobile ce aparțin aceluiași inculpat.
Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA, în perioada noiembrie 2012 – martie 2013, inculpatul Dumitru Dumitru, în calitate de director economic în cadrul AN "Apele Române" a dispus achiziția directă, de la trei agenți economici, a unor materiale de combatere a poluării și înghețului accidental, cu încălcarea prevederilor legale privind achizițiile publice,â
Achiziția publică ce trebuia realizată prin procedura licitației publice deschise a fost divizată, contrar dispozițiilor legale, în mai multe contracte distincte de valoare mai mică, cu scopul de a evita obligațiile pe care instituția trebuia să le respecte, în raport cu anumite praguri valorice, se spune în comunicatul DNA.
Concret, inculpatul Dumitru Dumitru ar fi stabilit efectuarea achiziției de materiale de la cele trei societăți comerciale fără procedura licitației deschise, solicitând reprezentanților administrațiilor bazinale, care nu erau autorități contractante, să efectueze recepția produselor.
Materialele de combatere a poluării accidentale au fost achiziționate și plătite doar de către A.N.A.R. – Sediul Central, și nu de către administrațiile bazinale din teritoriu, reprezentanții acestora nefăcând decât recepția mărfurilor plătite și distribuite de către A.N.A.R.
Procurorii DNA mai spun că, pentru realizarea scopului infracțional, inculpatul Dumitru Dumitru a solicitat fiecărei structuri teritoriale efectuarea recepției mărfurilor pe care A.N.A.R. – Structura Centrală le achiziționa, pentru a crea aparența unor achiziții distincte, la valori mai mici, prin care să eludeze pragul valoric stabilit de lege și care obliga autoritatea contractantă să efectueze achiziția prin licitație deschisă.
Practic, de la data de 15 noiembrie 2012, inculpatul a început achiziția de materiale, activitate ce a avut loc până în luna martie 2013, A.N.A.R. – Structura Centrală efectuând plăți succesive către cei trei furnizori fără un angajament legal (contract), doar în baza unor facturi fiscale primite de către inculpat, iar în unele cazuri plățile fiind efectuate chiar înainte de emiterea facturilor.
Mai mult, au existat chiar și situații în care, deși nu aveau nevoie de materialele achiziționate și repartizate de către A.N.A.R., administrațiilor bazinale li s-a impus primirea produselor respective.
Prin acest demers, inculpatul a cauzat o pagubă instituției în cuantum de 1.170.657 lei, reprezentând diferența între prețurile de achiziție în cuantum de 3.094.146 de lei și prețurile estimate de Departamentul Managementul Resurselor de Apă din cadrul A.N.A.R. pentru procedura de licitație deschisă în cuantum de 1.923.488 de lei, prețurile de achiziție fiind astfel mai mari cu aproape 60% decât prețurile estimate.
Administrația Națională "Apele Române", s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.094.146 de lei, reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate în mod ilegal de către inculpatul Dumitru Dumitru prin încălcarea regulilor interne și a legislației incidente achizițiilor publice.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispusă în cauză.
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

























