Actual· 2 min citire

FMI lansează un avertisment sumbru. Vin vremuri grele pentru economie

FMI lansează un avertisment sumbru. Vin vremuri grele pentru economie

FMI lansează un avertisment sumbru. Vin vremuri grele pentru economie

Scris de Razvan Ilie Publicat: 6 oct. 2016, 10:43

Fondul Monetar Internațional avertizează că riscurile de ordin politic la nivel mondial subminează creșterea, pe care o vede în continuare fragilă, potrivit Euronews.

FMI menționează alegerile prezidențiale din SUA, decizia Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană și protecționismul în creștere.

Protecționismul în creștere, nivelurile record ale datoriilor și problemele economice din țările bogate vor pune presiune asupra creșterii economiei mondiale anul viitor, anulând efectul pozitiv al unei reveniri a principalelor piețe emergente, arată oficialii FMI.

Rata de creștere a economiei mondiale ar urma să înregistreze doar o creștere ușoară în 2017, până la 3,4% de la 3,1% în acest an, se arată în ultimul raport al FMI, în pofida eforturilor de stimulare a creșterii depuse de băncile centrale, potrivit Wall Street Journal.

Îngrijorat de o tendință către protecționism într-un moment în care economia mondială se confruntă deja cu riscuri deflaționiste, FMI atrage atenția asupra potențialelor șocuri la adresa creșterii generate de o majorare bruscă a tarifelor și alte bariere comerciale.

Fondul a redus cu 0,2% estimarea de creștere pentru economia Marii Britanii pentru anul viitor în condițiile în care Brexitul pune presiune asupra producției țării. Nu este clar care va fi impactul Brexitului, însă nesiguranța în creștere de ordin economic și politic este de așteptat să aibă drept efect o scădere a investițiilor și cheltuielilor consumatorilor, iar fluxurile comerciale și financiare este de așteptat să se reducă.

Astfel, FMI vede economia Marii Britanii avansând cu numai 1,8% în acest an, creșterea urmând să încetinească la 1,1% anul viitor. Creșterea zonei euro este estimată la 1,7% în acest an și la numai 1,5% anul viitor, după o creștere de 2% anul trecut. FMI și-a redus estimarea de creștere pentru SUA cu 0,6%, la 1,6% în acest an și cu 0,3% pentru 2017, la 2,2%.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News