Invitat la Realitatea TV, la Jocuri de Putere cu Rareș Bogdan, Florin Piersic a dezvăluit, cu o zi înainte de aniversarea sa de 80 de ani, care sunt marile bucurii profesionale ale celor mai recenți ani, amintindu-și și de întâlnirea cu Alain Delon.
Florin Piersic a amintit, printre marile bucurii profesionale, despre surpriza extraordinară a piesei și, ulterior, a succesului Străini în noapte, dar și cea a titlului de doctor Honoris Causa Artis al Universității de Vest, dar și titlul de "Artist Al Poporului", cu care a fost decorat de președintele Republicii Moldova.
"Ce bucurii am avut eu în ultimii ani? Să fiu chemat după ce maestrul Beligan, la vârsta pe care o are, la 97 de ani, să îi dea Dumnezeu sănătate, cu o piesă adusă de la Paris, cu o actriță cunoscută și cu Alain Delon, pe care eu în film l-am gustat întotdeauna, mi-a plăcut întotdeauna. O mică bombiță: am dat mâna personal cu Alain Delon, la Ambasada României de la Paris, el avea 22 de ani și eu aveam 22 de ani jumătate. El a venit la Ambasada Română de la Paris, eu mergeam la Festivalul de Film de la Cannes. Gândiți-vă că a debutat la 70 de ani în teatru. (...) E vorba despre piesa Străini în noapte. Au tradus-o împreună cu Liviu Dorneanu și m-a chemat domnul Beligan la dumnealui și m-a întrebat dacă vreau să o citesc. Știu și acum cum am ieșit și unde m-am oprit. Am rămas pe o bancă ponosită, am citit și imediat l-am sunat, după ce am citit-o pe stradă.
Vă spun ceva: eu n-am știut că vine autorul, invitat de domnul Beligan, la premieră. Și la final, aplauze, succes mare și Beligan îmi transmite: "Florinel, dacă îți spun ceva, plângi. E autorul în sală, invitat de mine". Eu nu sunt un lord, dar am ștaif de obicei...atunci am făcut o gafă, spunând că mai bine că nu am știut, că făceam pipi pe mine. Lumea a râs, dar am făcut o gafă.
A venit autorul pe scenă și a spus: "Astă seară mi-am rescris piesa văzându-vă pe scenă!".
O altă satisfacție din ultima vreme este faptul că la Târgu Ocna, în salină, s-a construit un teatru și pe tabla aceea, scrie numele meu (n.r sala poartă numele lui Florin Piersic)", a explicat Florin Piersic, la Realitatea TV.