FLOAREA-DE-COLȚ. Luni, 5 martie, Google a lansat un Doodle special care celebrează FLOAREA-DE-COLȚ. 

FLOAREA-DE-COLȚ. Cum a ajuns floarea de colț să îi enerveze pe comuniști și să îi interzică numele. Motivul pentru care planta rară este simbolul dragostei și al purității

Ocrotită de lege încă din 1933, delicata floare de colț, simbol al dragostei și purității în tradiția românească, are mai multe denumiri printre care și Floarea Reginei. Dorința comuniștilor de a șterge din conștiințe monarhia a mers până la interzicerea acestei denumiri.

FLOAREA-DE-COLȚ: Cum o recunoaștem

FLOAREA-DE-COLȚ. Floarea de colț, (leontopodium alpinum, după denumirea sa științifică) este cunoscută în Elveția, Austria sau Germania, unde este un simbol național, ca Edelweiss, nume compus din „edel“, aristocratic, și „weiss“, alb.

Este o planta perena, lânat-tomentoasă , cu o tulpina dreapta, ce poate ajunge pana la 50 - 80 cm, fara ramificatii. Frunzele bazale sunt dispuse in rozeta, sunt sublanceolate, uneori subspatulate. Frunzele tulpinate sunt alungite sau liniar lanceolate, iar pe fata superioara sunt slab paroase. In pamant un rizom cilindric(tulpina subterana, lipsita de clorofila cu aspect asemanatoare radacinii), acoperit cu resturi de frunze negre-brune din care se desprind numeroase radacini, iar la suprafata pamantului formeaza o rozeta de frunze, din mijlocul carora se ridica o tulpina scurta de 5 - 20 cm, uneori de 30 cm, ce poarta o inflorescenta numita calatidiu, de forma unui disc, in care sunt grupate, in mod normal, florile.

Floarea-de-colț. Motivul pentru care Floarea-de-colț este simbolul dragostei și al purității

La români are mai multe denumiri, ca floarea reginei, albumeală, albumița, edelvais, flocoșele, steluță, floarea-doamnei, siminic, tudeliță, floarea Bucegilor, sau, pur și simplu, Floarea, nume care concentrează importanța sa printre toate celelalte flori.

Interesant este că, în jurul anului 1900, floarea de colț era cunoscută în România și ca Floarea Reginei, denumire dată în cinstea Reginei Elisabeta, căreia îi era foarte dragă. Mai târziu, însă, comuniștii au interzis această denumire, din dorința de a șterge definitiv din conștiințe tot ceea ce ținea de Regalitate și monarhie.

Simbol al dragostei la români

Raritarea acestei flori a transformat-o, în folcorul românesc, într-o comoară, un test suprem pentru cei care au curajul și șansa de a o găsi. Tradițional, este și un simbol al dragostei, iar bărbații își demonstrau iubirea aventurându-se pe stâncile munților pentru a culege o floare de colț și a o dărui apoi fetei dragi.

Considerate și flori ale zânelor, sunt simboluri ale purității, curățeniei, tinereții, iar mai recent și un simbol al iubitorilor munților.

FLOAREA-DE-COLȚ. Legendele florii de colț Legenda românească a florii de colț este asociată cu momentul nașterii Mântuitorului. Steaua care i-a călăuzit pe magi spre Bethleem și-a considerat încheiată misiunea și a dorit să coboare pe pământ. Tot căutând un loc de odihnă a găsit un loc ca nici unul altul, semeț și cufundat în pace, Bucegii. În căderea printre stânci, s-a desfăcut în mii de steluțe care au dat naștere florii albe ca lâna, floarea de colț.

În Alpi, floarea aduce noroc celor care o găsesc își are origini într-un fulg din lâna unui miel, care a fost lăsat să cadă pe pământ de Fecioara Maria sau în singura lacrimă a Crăiesei Zăpezii căzută după ce muritorul de care s-a îndrăgostit a fost aruncat pe stânci, de spiriduși.

Din lacrima crăiesei s-a născut o steluță argintie, prima floare de colț. Din nefericire, raritatea acestei flori o face extrem de vulnerabilă în fața turiștilor. În urmă cu ani buni, creștea și pe pajiștile montane, însă a fost culeasă fără discernământ și este amenințată cu dispariția. Pe timpul lui Ceaușescu, cei care o culegeau făceau închisoare, pe când în prezent, în ciuda amenzilor uriașe, de până la 3.000 de lei pentru o singură plantă, continuă să fie „vânată“, dispărând cu o repeziciune uimitoare din anumite zone.

FLOAREA-DE-COLȚ. Floarea de colț este atât de apreciată, încât a fost adoptată ca simbol pentru unele dintre cele mai prestigioase organizații de stat. De exemplu, în armata elvețiană, insignele pentru cele mai înalte grade sunt sub forma florii de colț. Este, de asemenea, insigna pentru trupele alpine austriece, germane și românești. În România, floarea de colț se află și pe bancnota de 50 de lei.

FLOAREA-DE-COLȚ.  crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. La noi crește în Munții Carpați, fiind declarată monument al naturii din 1933 și ocrotită. Floarea reginei poate fi întâlnită în Munții Maramureșului și Munții Rodnei, Obcinele Bucovinei, Rarău, Ceahlău, Ciucaș, Munții Bucegi, Făgăraș, Cozia și Retezat. În afara spațiului românesc, floarea reginei înfrumusețează zone din Abruzzi, Alpi, Balcani, Carpați, Pirinei, dar și din Asia Centrală și de Est.

Mai este cunoscută și ca Floare-de-colț (denumire introdusă în perioada comunistă) sau cu denumirea germană, Edelweiß.

FLOAREA-DE-COLȚ. Conform Dicționarului de sinonime, pentru floarea-reginei (Leontopodium alpinum) există și următoarele denumiri: albumeală, albumiță, floare-de-colț, (rar) edelvais, (reg.) flocosele (pl.), steluță, floarea-doamnei.

Floarea-de-colț, regina Carpaților și cum o poți avea în gradina de acasă

FLOAREA-DE-COLȚ. Una din minunile munților noștri, Floarea-de-colț este una din plantele protejate. A o rupe de pe stâncile Bucegilor este o crimă. Poți însă să-i culegi semintele care se formează în septembrie. Plantate într-un sol sărac, calcaros, în curțile caselor de la munte șansele să crească și să înflorească sunt maxime.

Floarea-de-colț se întâlnește din Pirinei până-n Himalaya. Crește în munți calcaroși, pe versanții abrupți și însoriți, pe solul sărac de pe stânci. Denumirea științifică este „Leontopodium alpinum“, și este rudă cu floarea-soarelui și margareta.
Floarea-de-colț este o inflorescență, înconjurată de un înveliș de frunze protectoare cu aspectul unor raze, care sunt confundate cu petalele. Spre deosebire de petale, care cad după înflorire, frunzele protectoare din jurul inflorescențelor persistă până la fructificare, de aceea par niște flori nemuritoare.

FLOAREA-DE-COLȚ. Întreaga plantă și frunzele din jurul inflorescenței sunt acoperite de peri lânoși albi care au rolul de a proteja împotriva frigului, uscăciunii și a radiației ultraviolete.

La noi în țară, Floarea-de-colț crește în Munții Carpați, și este declarată monument al naturii din 1933 și ocrotită. Specialiștii mai spun că în Carpați se întâlnește, în special, pe stâncării la altitudini mari și este destul de ușor de identificat chiar și de cei mai puțin interesați de cunoașterea plantelor.

FLOAREA-DE-COLȚ. Floarea-de-colț face parte din flora spontană, astfel că este extrem de viguroasă și pote să vegeteze și la altitudini mai joase, în gradinile de la munte. În regiunile muntoase din România planta ajunge doar până la maximum 20 centimetrim înălțime, dar există în alte condiții climatice până la 50 – 80 centimeri înălțime.

Floarea-de-colț înflorește în iulie – august. Secretul supraviețuirii în captivitate pentru Floarea-de-colț este frigul. Planta trebuie să stea la temperaturi negative, suporta vântul și nu are nevoie de udare. Floarea-de-colț renaște la sfârșitul lui februarie, când gerul se înmoaie. Nu are nevoie de îngrijire specială, unica nevoie fiind un pământ sărac, amestecat cu praf de calcar.

FLOAREA-DE-COLȚ. Crescută în grădină Floarea-de-colț poate fi tăiată și uscată pentru că se păstrează la fel de frumoasă ca și imortelele.

Nu rupe Floarea-de-colț! Poți culege, cu grijă, fără să rupi plantele și fără să le scoți din sol, semintele. Rădăcina este mult ramificată și la suprafață, astfel ca bobitele cu semințe trebuie adunate cu atenție fără să deranjezi planta.

Semințele pot fi plantate la suprafața solului, la finele lui octombrie, după ce cade bruma, la adâncime mică de cel mult doi-trei centimetri și trebuie acoperite cu pamat care trebuie bine bătătorit și udat. Vor face concurență ghioceilor, în februarie-martie!

FLOAREA-DE-COLȚ. Atenție! Floarea-de-colț e o floare rară! E protejată prin lege și ruperea lor este o faptă penală!

Floarea de colț este o plantă deosebit de rară. Din acest motiv ea a fost declarată monument al naturii și este ocrotită prin lege încă din 1931. Floarea de colt este protejată în rezervații naturale cum ar fi cele din Piatra Craiului, Munții Bucegi, Ciucaș, județul Alba.

Floarea de colț este de secole un simbol național în Austria și Germania, fiind prezentă în arta populară, în basmele și legendele vechi de secole, în tradițiile păstrate de la o generație la alta.

FLOAREA-DE-COLȚ. Numită în popor și floarea reginei, floarea doamnei, floarea de colț are în tradiția românească o semnificație aparte, ea fiind un simbol al dragostei. Se spune că, pentru a-și dovedi dragostea și curajul, tinerii colindau zonele stâncoase ale munilor pentru a culege flori de colț și a le oferi iubitelor. În limbajul florilor ea înseamnă puritate și curățenie.

Floarea de colț are frunze catifelate, de dimensiuni diferite așezate de jur împrejurul tulpinei, în formă de cerc. Florile, micuțe și numeroase, sunt compuse din petale de un alb imaculat și lasă impresia unei singure flori de forma unei steluțe.

Floarea de colț se întâlnește din Pirinei până-n Himalaya. Crește în munți calcaroși, pe versanții abrupți și însoriți, respectiv pe stânci. Denumirea științifică, din limba latină, este „Leontopodium alpinum“, adică o specie din familia botanică a florii-soarelui și a margaretei (familia Asteraceae). „La fel ca și la rudele ei, ceea ce este numită de necunoscători floare este de fapt o inflorescență, adică un buchet întreg de floricele foarte mici, numeroase și foarte înghesuite.

FLOAREA-DE-COLȚ. Biologii confirmă că această specie poate fi și cultivată în grădină. „Spre exemplu, în Grădina Agrobotanică a Universității de Științe Agricole și de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, ea poate fi admirată pe stâncăriile din sectorul ornamental și ecologic. Aici, plantele, având o durată de viață relativ scurtă, sunt resemănate în fiecare an și trebuie bine protejate de apetitul melcilor, care le găsesc delicioase.