Primarul general Gabriela Firea lansează un nou atac la adresa lui Darius Vâlcov și a lui Eugen Teodorovici. "E o fractura de logica, ne spun că sunt bani, dar pe de altă parte taie din ei," a declarat edilul la postul public de televiziune, după întâlnirea edililor cu ministrul Finanțelor și cu consilierul premierului, pentru stabilirea cotelor de redistribuire la bugetele locale.
Principalul motiv de discordie este cota din bugetele locale ce ar urma să fie redistribuită. "Am solicitat ca o treime să fie redistribuită. Asta e suma minimă care se atribuie către autoritățile locale în Europa", a afirmat Gabriela Firea.
"Am lansat această propunere, atât Teodorvici cât și Vâlcov au spus că îi vor transmite premierului și mâine până la 12 vom avea un răspuns. (...) E o fractură de logică în comunicare, pe de o parte se spune că sunt bani și pe de altă parte suntem suprimați. (...)Noi neavând acces la sumele reale, poate au fost redistribuite la alte capitole". a mai declarat Firea.
Edilul capitalei a lansat și o critică voalată la adresa celoor care au venit la discuții, precum și a faptului că premierul a lipsit. "Să sperăm că noapte va fi un sfetnic bun. (...) Merg până mâine pe bună-credință. Poate e un inceput mai greoi dar lucrurile se regleaza in mers. Dau un cec în alb Vioricăi Dăncilă că va accepta ca o treime din buget să meargă către municipii și autorităti locale."
Primarii au anunțat că dacă miercuri, după ora 12:00, nu primesc un răspuns clar și care să țină cont de solicitările lor, vor protesta în stradă.