Actual· 2 min citire

Firea: ANRE a aprobat dublarea tarifului gigacaloriei pentru București, la 980 de lei

Gabriela Firea FOTO: Captura

Gabriela Firea FOTO: Captura

Publicat18 ian. 2022, 22:36
Actualizat18 ian. 2022, 23:17

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat marți un tarif de 980 de lei pe gigacalorie pentru Termoenergetica, a declarat ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea.

"Astăzi, deci nu acum ceva timp, ANRE a aprobat tariful local Termoenergetica pentru producție, transport, distribuție a energiei termice. Acest tarif reprezintă tariful Elcen, care ține de Ministerul Energiei, plus tariful Termoenergetica, ce ține de Primărie, și în continuare va fi aprobat de Consiliul General.

Dar atenție, că este foarte grav: tariful total ajunge la aproape 1.000 de lei pe gigacalorie, adică 980 de lei - ceea ce vă spun sunt lucruri aflate astăzi, lucruri foarte grave. Până acum era 490 de lei costul pe gigacalorie. Încă o dată: 980 de lei, crescut de la 490 de lei. Populația plătea 163 de lei. Azi, când vorbim, există subvenția lăsată de pe timpul meu, deci doar 163 de lei", a afirmat Gabriela Firea.

Ministrul Familiei a apreciat că noul preț al gigacaloriei se va regăsi pe prima factură a bucureștenilor, dacă tariful va fi aprobat în această lună de Consiliul General al Primăriei București.

"(Noul tarif aprobat, n.r.) va trece în Consiliul General, unde dumnealor au majoritate, noi nu putem să-i oprim, pentru că au majoritate. Dacă luna aceasta, la prima ședință ordinară, se votează tariful aprobat de ANRE, deci dublu față de suma care era, adică 980 de lei, aproape 1.000 de lei, inclusiv TVA, (noul tarif, n.r.) intră în vigoare la următoarea factură", a menționat Gabriela Firea.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News