Fiica celor doi soți, care au murit în urma exploziilor de la stația de GPL din Crevedia, mesaj sfâșietor

Sursa foto: Facebook | Oana Barbu
Explozia de la Crevedia a provocat o adevărată dramă. Doi soți care locuiau în apropierea stației GPL au murit. Informațiile sunt șocante. În prima explozie, femeia a luat foc, iar soțul ei a făcut infarct când a văzut-o pe femeie cuprinsă de flăcări. Bărbatul a murit pe loc, iar soția lui, a decedat în spital. Avea arsuri pe 99 la sută din suprafața corpului. Fiica celor doi a transmis un mesaj impresionant după moartea părinților.
Fiica celor doi soți, care au murit în urma exploziilor ce au avut loc ieri seară la stația de GPL din Crevedia, a transmis un mesaj pe rețelele sociale.
„Părinți mei! Ați vrut să plecați amândoi prea de vreme. Ne-ați lăsat singuri", a scris ea pe Facebook.
„România lucrului bine făcut!!! Incompetenți peste incompetenți, mite peste mite, oameni care și-au pierdut viața sau care au rămas marcați pe viață în incendiul de aseară din Crevedia. Au mers pe varianta „lasă că nu o sa se întâmple nimic”, deși fuseseră făcute mai multe sesizări din cauza GPL-ului fără aviz ISU și iată dezastrul: O bombă care avea să explodeze în orice clipă din cauza nepăsării. Să ne rugăm pentru cei afectați”, a scris Oana pe Facebook.
Fratele acesteia a povestit ultimele momente din viața părinților săi.
Fiul celor doi soți morți la depozitul GPL care a explodat: Mama nu mai avea figură” - Informații cu puternic impact emoțional
Fiul celor doi soți care și-au pierdut viața în urma exploziei devastatoare de la Crevedia a vorbit despre ultimele clipe din viața părinților săi. Atenție, urmează informații care pot afecta emoțional.
„Mama era acasă, a sunat-o pe sora mea și i-a spus că plutește gaz toată curtea, așa ca apa. Sora mea i-a spus să se ducă în casă, nu a mai apucat să ajungă până la ușă că atunci a avut loc explozia. A ars în proporție de 96%. S-a ridicat de jos de unde a aruncat-o și a venit sigură pe picioarele ei până la ambulanță. Am luat-o repede cu mașina, nu am putut să o iau pe drum pentru că domnii polițiști blocaseră traficul. Am luat-o pe câmp, pe câmp am dat de un vecin ars și el în proporție de 90%. M-am întâlnit cu tata, mi-a zis că nu știe de mama nimic. Am început să o căutăm prin casă nu era. Am ajuns la colț, tata deja ajunsese înaintea mea, a văzut-o pe targă, jos acolo, arsă și a căzut și el lângă ea. Am venit de pe câmp, am văzut ambulanța aici, un bărbat care era resuscitat, în stop cardiorespirator. Nu m-a interesat să văd cine e pentru că, în primul rând, îmi căutam mama, nicidecum pe tata și am căutat pe la ambulanțe până când am găsit-o pe mama, de nerecunoscut. Am recunoscut-o după ochi, atât. Nu mai avea figură”, a declarat Sorin, la un post TV.
”Pe tata l-au băgat în ambulanță l-au resuscitat, eu am luat toate ambulanțele la rând ca să văd de mama știind că el e bine acasă și am ajuns la o ambulanță și mi-a spus că nu e femeie și se chinuiau să îl resusciteze. Nu m-am uitat pentru că focul meu era să o găsesc pe ea că pe el îl știam bine, că doar vorbisem cu el cu 10 secunde înainte. Pe ea am recunoscut-o după ochi, nu vorbea, s-a uitat la mine de două ori și apoi domnii de la ambulanță au sedat-o”, a mai povestit bărbatul.
Citește și:
- 07:58 - Negocieri pentru Guvern. Tanczos Barna: Nu avem detalii despre formula viitoarei majorități
- 07:53 - Nouă persoane, rănite în SUA într-un schimb de focuri produs în apropierea bazei de pregătire a naționalei de fotbal a Angliei
- 07:44 - Iranul respinge ideea despăgubirilor: „Activele noastre nu sunt pradă de război”
- 07:32 - Zeci de persoane evacuate din localitatea Bogza județul Vrancea, după ce gospodăriile le-au fost inundate
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














