Un bărbat în vârstă de 39 de ani și-a bătut cu coada toporului cu care tăia lemne, fetița de 7 ani. Cazul șocant s-a petrecut la Ivești chiar de Revelion. Nu se știe ce a stârnit furia omului. Fetița locuia doar cu tatăl și bunica după ce mama plecase în Anglia cu fii mai mari, de 17 și 19 ani. Acasă au rămas un băiat de 4 ani care era îngrijit de o soră în vârstă de 16 ani, deja căsătorită, și fata de 7 ani care a rămas în grija tatălui. Bunica susține că fiul ei își iubea nepoata și nu știe de ce a bătut-o, scrie Monitorul de Galați.
"Ea a venit plângând în casă și mi-a spus "Mamaie mi-a dat tata aici, în spate", adică în mână cum ar veni. Am zis "Ce, ți-a rupt mâna sau ce", "Nu știu mamaie, dar mă doare oleacă". Nu am dus-o imediat la spital. Duminică s-a întâmplat, pe la două jumate, și tocmai luni am dus-o la spital. Nu am avut cu ce să o duc, nici telefon, nimica. M-am dus la un neam de-al meu și a sunat. Toată noaptea i-a fost rău și s-a plâns. Nu aveam telefon să sun la ambulanță. Ceilalți copii sunt la ea în Anglia. Am fost la spital, am stat cu ea până a operat-o și după aceea mi-a spus doctorița că o agit și am plecat acasă. Mie îmi pare rău de fată, eu vreau să o cresc în continuare. Am o pensie de 520 de lei și vreau să o cresc și să am grijă de ea, că am crescut-o cu fiul meu de la nouă luni. Fata trebuia să meargă anul acesta la școală. A fost la grădiniță", spunea bunica, Dumitrița Andronache.
Copila a ajuns la Spitalul de Urgență pentru Copii dupa 30 de ore de suferință. "Copilul prezenta traumatism toraco-abdominal, șoc hemoragic prin ruptură de splină. Echipa chirurgicală a Spitalului de Copii a intervenit de urgență efectuând splenectomie. În acest moment, copilul este stabil. Era în stare extrem de gravă", a precizat dr. Roxana Goroftei, Spitalul de Copii Galați. Procurorii au luat deja măsuri împotriva tatălui bătăuș.
"În urma examinării medico-legale s-a stabilit că minora a suferit leziuni traumatice ce necesită 45 - 50 de zile de îngrijiri medicale. Acestea i-au pus în primejdie viața. Inculpatul se află în arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor asupra unui membru al familiei. Se știe, momentan, că este o persoană foarte agresivă", a precizat procuroarea Oana Hâncu, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați. Copila va fi luată din grija tatălui. "Vom căuta să o plasăm inițial în familia extinsă și dacă nu, va merge la un asistent maternal sau într-un centru", a declarat dr. Ciprian Groza , DGASPC Galați. Bărbatul riscă să stea între 5 și 12 ani după gratii, acuzat fiind de tentativă la omor împotriva unui membru al familiei.