Scene șocante pe o stradă din Sectorul 5! Un Un bărbat de 36 de ani a fost arestat preventiv, fiind acuzat că a agresat-o pe fosta sa iubită. Pentru a evita interacțiunea cu bărbatul, femeia s-a încuiat în mașină. Agresorul nu s-a oprit însă, ci a încercat să forțeze deschiderea portierelor. Pentru că nu a reușit, acesta s-a urcat pe capota mașinii, lovind parbrizul cu picioarele.
”La data de 12 martie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 17 Poliție au reținut un bărbat, în vârstă de 36 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de hărțuire, amenințare și distrugere. În fapt, la data de 11 martie 2024, în jurul orei 17.00, polițiști din cadrul Secției 17 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 5, o femeie este agresată de către un bărbat”, a transmis, miercuri, Poliția Capitalei.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au depistat un bărbat, în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea faptei.
”De asemenea, a fost identificată și persoana vătămată, o femeie, în vârstă de 50 de ani. Din cercetări, s-a stabilit că, în timp ce victima se deplasa către autoturismul parcat pe o stradă din sectorul menționat, din spatele mașinii a apărut bărbatul de 36 de ani (fostul concubin), moment în care aceasta a evitat contactul cu el și a urcat în autoturism, asigurând portierele. Ulterior, bărbatul ar fi încercat să forțeze portierele, după care s-ar fi urcat pe capotă și ar fi lovit parbrizul cu picioarele. De asemenea, în timp ce bănuitul încerca să spargă geamurile laterale, i-ar fi adresat femeii injurii și amenințări cu moartea”, a mai transmis sursa citată.
Întrucât s-a constatat existența unui risc iminent, față de bărbat a fost emis un odin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile.
Inițial, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior friind arestat peventiv pentru 30 de zile.