Femeia suspectată că, ajutată de o asistentă medicală, și-a ucis mama pentru a intra în posesia moștenirii lăsate de aceasta, vrea să scape de arestul preventiv. Curtea de Apel Alba Iulia va decide pe data de 8 ianuarie dacă menține măsura impusă de Tribunalul Sibiu. Potrivit anchetatorilor, presupusa criminală ar fi vândut bunurile mamei sale și s-ar fi mutat ulterior în Dubai.
Dosarul în care femeia a contestat arestarea preventivă a ajuns, în ultima zi a anului trecut, pe rolul Curții de apel Alba Iulia. Instanța din județul Alba a stabilit ca termen pentru judecarea contestației data de 8 ianuarie.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunțat că două femei au fost reținute pentru omor calificat și vor fi prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.
”În cursul lunii iunie 2024, după ce a premeditat fapta o lungă perioadă de timp, o persoană de sex feminin în vârstă de 38 de ani, beneficiind de ajutorul unei asistente medicale în vârstă de 46 de ani, care i-a procurat o cantitate mare de substanțe cu efect sedativ, i-a strecurat mamei sale substanțele în ceaiul pe care îl consuma. Fapta s-a petrecut la domiciliul acesteia din Sibiu. După ce victima, în vârstă de 59 de ani, a adormit, autoarea a chemat-o pe asistenta medicală care o aștepta, iar apoi i-a injectat victimei în picior o altă cantitate de substanță cu efect puternic sedativ, suficientă pentru a-i provoca acesteia decesul. Ulterior, dorind să fie sigure de moartea victimei, cele două au asfixiat-o cu o pernă”, au informat procurorii din Sibiu.
Potrivit lor, după moartea mamei sale, fiica acesteia a intrat în posesia bunurilor moștenite, pe care le-a vândut, iar ulterior s-a mutat în Dubai.
Procurorii au mai menționat că ”s-au reținut circumstanțe care califică infracțiunea de omor, premeditarea și săvârșirea faptei din interes material”, având în vedere că presupusa crimă a fost făcută pentru ca „inculpata să intre în posesia moștenirii lăsate de victimă”.