Actual· 2 min citire

Femeia care a bătut un câine cu o furcă și fiul ei, amendați cu 17.000 de lei

Foto arhivă Profimedia

Foto arhivă Profimedia

Scris de Iulian Budusan Publicat: 12 sept. 2024, 15:45

O femeie și fiul ei, din Dolj, au fost amendați cu 17.000 de lei fiindcă au maltratat un câine. De asemenea, în locuința femeii a fost găsit un alt câine, care nu era ținut în condiții bune.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au anunțat că polițiștii de la Biroului pentru Protecția Animalelor au continuat cercetările în cazul femeii filmate când își bate câinele.”Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, la data de 30 august, o femeie de 76 de ani, din comuna Întorsura, în timp ce se afla în curtea locuinței sale, ar fi aplicat mai multe lovituri unui exemplar canin, care ulterior ar fi fost abandonat pe câmp de către fiul acesteia, un bărbat de 54 de ani, din Craiova. Deplasându-se la locuința femeii, polițiștii au găsit un alt cățel, stabilindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile de bunăstare și deținere a acestuia. Astfel, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională conform Legii 205/2004, în valoare de 5.000 lei”, au precizat polițiștii.Ei au decis ca acest câine să fie preluat de o asociație de protecție a animalelor aflate în pericol.De asemenea, bărbatul care a abandonat cățelul a fost amendat cu 12.000 de lei.Imagini cu o femeie care bate un câine cu o furcă, într-o localitate din județul Dolj, au fost publicate online. Animalul este legat în lanț și nu se poate mișca, în timp ce femeia îl lovește fără milă. Un polițist care a fost sesizat ar fi spus că nu este competența lui, fiind anchetat de superiori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News