Ultimul val de violențe între Israel și mișcarea islamistă palestiniană Hamas a adus Fâșia Gaza în pragul războiului, a afirmat miercuri în Consiliul de Securitate al ONU coordonatorul Națiunilor Unite pentru Orientul Mijlociu, Nikolai Mladenov, citat de AFP.
Mladenov a dat acest avertisment în timp ce Consiliul de Securitate se află în impas în ce privește cu modalitatea de a reacționa după cea mai severă confruntare între forțele israeliene și grupările armate palestiniene de la încheierea războiului din 2014.
"Ultimul ciclu de atacuri este un avertisment pentru toți că ne aflăm în fiecare zi în pragul războiului", a afirmat Mladenov într-o videoconferință de la Ierusalim.
Consiliul s-a reunit de urgență la solicitarea Statelor Unite care au cerut adoptarea unei declarații pentru a condamna cu tărie tirurile de rachete și obuze asupra Israelului desfășurate marți de aripa armată a Hamas și a Jihadului Islamic.
Ca represalii, armat israeliană a lovit marți zeci de ținte din Fâșia Gaza.
Kuweitul, membru nepermanent al Consiliului de Securitate care reprezintă țările arabe, a blocat miercuri propunerea americană, insistând că a prezentat proiectul său de rezoluție pentru rezolvarea crizei.
Kuweitul dorește ca în această săptămână să aibă loc un vot asupra proiectului său de rezoluție, lansând un apel la considerarea "unor măsuri pentru a garanta securitatea și protecția populației civile palestiniene" din teritoriile palestiniene și Fâșia Gaza, potrivit textului obținut de AFP.
La rândul lor, americanii, care dispun de drept de veto în Consiliu, se vor opune acestui proiect, le-a spus jurnaliștilor ambasadorul israelian la Națiunile Unite, Danny Danon.
Ambasadorul francez, François Delattre, a denunțat impasul în care se află Consiliul.
"Această tăcere este tot mai grea, tot mai apăsătoare, tot mai asurzitoare, nu este acceptabilă. Nu este acceptabil pentru populațiile palestiniană și israeliană care sunt primele afectate de acest conflict. Nu este acceptabil pentru lumea care ne privește și care vede în această tăcere în cel mai bun caz o expresie a neputinței, dacă nu o dovadă de dispreț", a declarat diplomatul.