Localnicii unei comune din Bihor sunt disperați după ce au primit facturi și de șase ori mai mari la gaze, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De vină ar fi furnizorul de energie care nu a ținut cont de tarifele plafonate de stat. Unii consumatori s-au trezit cu facturi în valoare de peste 2.000 lei și nu știu cum să procedeze, mai ales că mulți dintre ei au trecut deja la alt operator.
Zeci de oameni au ieșit în stradă, revoltați din cauza costurilor uriașe a facturilor primite. Deși operatorul de energie trebuia să plafoneze noile facturi, compania nu a făcut acest lucru. Dimpotrivă, a trimis facturi cu valoare aproape dublă față de prețul stablilit prin lege.
„Anul trecut am plătit pe noiembrie 320 de lei acum 18 milioane. Cam de 5 ori mai mult. Trebuia să avem o plafonare la 360 nu s-a întâmplat.
Ei spun că nu au făcut plafonarea pentru că normele guvernului au venit târziu, dar au fost publicate în Monitorul Oficial pe 28 octombrie, ei au dat pe 1 noiembrie, deci aveau.
Sumele sunt mult mai mari față de cele primite în aceeași perioadă, anul trecut. Nu mulți consumatori își permit să le achite.
Toată lumea s-a trezit cu facturi mari și să primești răspuns că se vor compensa și să nu ai habar când.
Mulți locanici au schimbat deja furnizorul și nu știu cum își vor recupera banii de la o companie cu care nu mai au contract, potrivit ebihoreanul.ro.
Furnizorul Gaz Vest din Bihor nu a compensat factura pentru consumatori și s-a ales cu o amendă de 50.000 de lei de la ANPC, a scris, miercuri, pe Facebook, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Aș dori să transmit un avertisment clar: nicio companie furnizoare nu își va bate joc de români! Să emită facturile pentru lunile noiembrie 2021 - martie 2022 în acord cu Legea nr. 259 din 29 octombrie 2021 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022! În mod contrar vor exista sancțiuni dure", a postat ministrul.