Dureros! Ce a mai rămas dintr-o celebră fabrică românească de armament

"În față este fostul combinat chimic, cel mai mare din țară, numărul 1 cum a fost denumit el. Are o întindere de peste 650 de hectare. Dacă veți avea ocazia să vedeți o hartă a Făgărașului și o hartă a combinatului, veți constata că este mai întins decăt Făgărașul. Și din toată suprafața, ce mai funcționează acum? Partea activa, cam o treime. Și nici aceasta că este în conservare. Nici aceasta. A fost un șantier întreg! Acolo erau soturi, erau clădiri, erau birouri, era tot ce înseamna organizație de șantier pentru un combinat în dezvoltare. Aici, unde e camp? Da! Era acces cu de toate. Era un șantier care deservea combinatul și care astăzi nu mai e nimic. A fost devastat. Iar aici, în stânga, este un !!!cartier de romi care din anii '90, probabil numai din asta trăiesc. Din ce recuperează materiale de aici, de unde pot intra. Din combinat, de aici, din jur, de peste tot. Să vedeți câte plângeri penale sunt la Parchet, câte procese sunt de recuperare a prejudiciilor. Pai și cum intră? Prin gard! Nu mai există gard, nu mai există nimic. L-au distrus!", indică Lucian Cupu, lider sindical la fabrica din Făgăraș.

Acum aproape 100 de ani, imediat după Unirea Principatelor, suedezii și nemții aduceau în Făgăraș cele mai moderne utilaje pentru a înființa prima fabrică de pulberi și explozivi din sud-estul Europei. 12.000 de oameni lucrau în urmă cu mai bine de jumătate de secol la uzina de armament de la poalele munților. Astăzi, doar 200 de angajați păzesc pereții și porțile fabricii aflate de patru ani în conservare. Toate secțiile care aparțineau cândva industriei de apărare au devenit amintiri.

Ludivic Orban, fost muncitor în fabrica Făgăraș: În 1970 eram în concediu. A venit un coleg și zice: vezi că ai o detașare la Bofors. Era o fabrică suedeză unde se fabrica trotil. Suedezii au venit cu niște scheme și cu niște aparatură extraordinară ce până atunci, îți spun drept, n-am văzut. Fabrica era în cota zero. Veneau lăzile mari cu aparatură. Trotilul se ambala în două feluri: în saci simpli și în butoaie speciale. Sacii simpli erau comandă de la tovarășii de la Răsărit și mergeau la Egipt. După cinci ani de zile, șefu' m-a luat și m-a detașat la chinezi. Era o fabrică de nitroglicerină, nitroceluloză și pulberi activă.

Reporter: Făceati cantitate mare?

Orban: Cum să nu! Zi de zi mergea. În afară de sărbători. Azotatul mergea încărcat cu vagoanele și lucrurile speciale tot în vagoane le băga. Unde am fost eu, fabrica era tocmai la Hurez și încărcarea tocmai la Ileni.

Reporter: Ceea ce vedeți aici, în spatele meu, nu, nu este o clădire din Primul Război Mondial. Este o clădire din zilele noastre. Așa arată un punct în care se cântărea marfa. Vorbim despre sute de tone care veneau din fabrica Făgăraș, industria specială, explozivi și pulberi, și se cântăreau aici, în gară. Iar aici, unde este calea ferată opreau locomotivle. Exista un cântar unde toată marfa era cântărită, până să meargă către Armata română, la import, sau în alte state, la export. Dupa cum vedeți, astăzi nu mai este decât o tablă. Trebuie să ai foarte mare grijă pentru că este posibil să cazi. Totul este ruginit, rupt. S-a furat până și ultimul șurub. Nu mai există nimic. Aici, pe calea ferată, de cel putin trei ani de zile, nu a mai trecut nicio locomotivă. Prăduială 100%! Asta a mai rămas din fabrica ce cândva era o mândrie a industriei de apărare din Romania.

Totul a început în urmă cu 26 de ani când platforma din Făgăraș s-a împărțit în două. Producția specială de pulberi și explozivi militari a rămas a statului, iar fabrica civilă - combinatul chimic, Nitramonia - care producea îngrășăminte și produse din azot, a fost vândut inițiat unei companii americane, iar apoi omului de afaceri Ioan Niculae. Problema cea mare a fost legată de faptul că fabricile din industria de apărare depindeau de rețeaua de utilități care rămăsese la Nitramonia. Nici aici nu s-a mai produs nimic de câțiva ani.

"În 2014 când a intrat în insolventa și apoi în faliment, tot ce înseamna pulberi militare, explozivi militari, a trebuit să investească în niște stații de epurare, stații de osmoză, astfel încât să poată obține o nouă autorizație de mediu, să poată funcționa", spune Lucian Cupu, lider sindical în Făgăraș.

Deși în urmă cu 18 ani, statul a investit bani grei în tehnică nouă, nici până în ziua de astăzi nu s-a obținut avizul de mediu necesar repornirii producției de pulberi și explozivi.

Reporter: Credeți ca au existat interese ca această fabrică să nu mai funcționeze?

Cupu: Cu certitudine. De ce? Păi cum puteți dumneavoastră să vă explicați faptul că în anii '90 o fabrică de TNT a sărit în aer aici, statul român a luat decizia ca să facă o altă fabrică. În anii 2000 s-au investit aproximativ 35 de milioane de dolari, iar investiția nu este finalizată nici astăzi. Timp în care au fost diverse persoane, poate sunteți curioși să vedeți prin Registrul Comerțului și cine au fost prin consilii de administrație pe aici, care și-au făcut firme, au importat, au adus de afară, n-au avut interes ca această fabrică să producă. Eu din câte știu au fost foști prefecți, foști miniștri de finanțe și așa mai departe.

Reporter: Se caștiga bine aici?

Cupu: Aoleu! Deci vreau să vă spun că eu în momentul în care m-am angajat, înainte de '89, luam undeva la 3.200 de lei bani în mână, care erau arhisuficienți.

Reporter: Când a început să nu mai meargă fabrica?

Ludovic Orban, fost muncitor în fabrica Făgăraș: Păi când a început să vândă. Ba unul cumpăra, ba altul. Îmi pare rău de fabrica respectivă, să știți. E adevărat că toată lumea a avut un salariu foarte bun, fiecare a fost mulțumit, că bani am avut atunci. În timpul lui Ceaușescu am cumpărat și casa asta! Nu în halul asta dar am cumpărat casa asta, nu? Am cumpărat mașină, mi-am făcut remorca pentru stupi.

Reporter: Câștigati bine acolo?

Orban: Da, da. Salariul meu de bază, în mână, luam 2.700 plus 50% pericolul.

Reporter: Au fost momente când v-a fost greu, când v-a fost teamă?

Orban: Pai teama știți... acolo trebuie să fii un om cu psihicul foarte puternic. Și soția lucra în combinat, tocmai la investiții, contabilă. Cu alte colege. Soțiile lucrau în combinat. Totdeauana îmi reproșa că tu nu-mi dai niciodată un telefon. Ca alea primesc doua-trei telefoane fiecare și tu nu-mi dai mie niciun telefon. Și i-am explicat: măi, soție, uite cum e teaba: eu pana la poarta fabricii sunt cu familia. Am intrat în fabrică, am uitat familia. Eu trebuie să mă concentrez. Ca depozitul avea între 1.000 și 1.300 de kg de nitroglicerină. În depozit se strica televizorul, se strica cântarul, s-a stricat ceva, automatizări, numai unul singur avea voie sa intre. Erau băieții nemțoi, dar toți tineri. Eu eram cel mai bătrân. Vasăzică cel mai... na! Și nu e ușor să intri acolo, dat cu grafit, trebuie să te îmbraci altfel, cu alți papuci, simțeai că o transpirație fuge pe șira spinării.

Reporter: puteai să intri și să...

Orban: Să nu mai ieși! Să nu mai ieși! Ceva greșit făcut și erai gata. Erai gata!

De cel puțin cinci ori, orașul a fost zguduit de exploziile puternice de la fabrica din Făgăraș. Cea mai mare a fost în '69. Atunci cel puțin 13 oameni și-au pierdut viața și alți zeci de muncitori au fost răniți. Asta demonstra încă o dată că viața celor care munceau într-o fabrică de armament putea fi oricând o loterie. Așa a fost și pentru Ludovic Orban. A fost pe rând tâmplar, sticlar iar apoi metrolog. Până într-o zi când șefii au decis că e nevoie de el în industria de apărare. Unde a rămas să lucreze 15 ani.

Orban: Acolo, la Bofors, am trecut prin două explozii.

Reporter: Și cum s-au produs exploziile astea?

Orban: Din greșeala operatorului. Era la denitrare. Și acolo erau două vase. Dacă nu-l îneci cu acid sau cu apă, nitroglicerina bubuie singură. N-a știut bătarnul. Era noaptea, pe la 11 și ceva, chiar am stat de vorbă cu el acolo, în sala de comandă, și odată numai ce-am auzit că scârțâie. A vrut să intre și l-am tras. Nu te băga! Fugi! A fugit vreo 10 metri și bum! M-am aruncat și eu și el la pământ. Am fost pentru fabrică. Eu și de copilul asta al meu am zis: măi, cultul muncii, măi! Cultul muncii trebuie să intre în sângele tău. Ai intrat la fabrică, lași familie, lași prieteni, lași tot și vezi de treaba ta.

Ludovic Orban are 84 de ani și locuiește la vreo 20 de kilometri de Făgăraș. După ce s-a pensionat, s-a apucat de apicultură și de colecționat tot felul de obiecte, de la monede, la mașini de călcat și fotografii cu orașul Făgăraș: "În '91 m-am mutat cu soția aici. Am venit pentru un an de zile cu 15 pui, patru miei, doi purcei, o pereche de rață mută și un câine.  Mie mi-a plăcut totdeauna să vin la țară. Totdeauana mi-a plăcut. Mi-a plăcut să muncesc în grădină, cu animale. Bine, acum nu mai am nimic decât un câine și trei pisici".

De un an, de când i-a murit soția, a învățat să trăiască singur. Nu mai are cu cine să depene amintiri. Rareori, câte un vizitator curios să-i afle povestea de viață îi calcă pragul. Am plecat cu părere de rău de la simpaticul bătrânel Ludovic Orban. Și cu o concluzie clară referitoare la fabrica de pulberi și explozivi de la Făgăraș.

Orban: S-a dat libertate ca să se îmbogățească toată lumea. Ăia de sus, vorbesc!

Reporter: Așa e în democrație?

Orban: Păi eu văd că așa e. În democrația românească. Așa o harababură ca acum n-a fost niciodată!

Orașul Făgăraș nu doar că a pierdut sute de specialiști care lucrau în industria de apărare. Dar a rămas și fără productivitate, deci fără venituri la bugetul local. Statul, prin Ministerul Economiei, cel care ar fi trebuit să repornească motoarele în industria specială, se dovedește a fi, încă o dată, un prost gestionar. Asta în condițiile în care Fabrica de pulberi și explozivi de la Făgăraș a fost una dintre cele mai productive din țară până acum mai bine de zece ani. O spune unul dintre foștii directori care își amintește că din vânzările către export, se făceau bani frumoși. Chiar și un milion de euro pe an.

Adrian Vlad, fost director al fabricii Făgăraș: Au fost companii mari cu care am lucrat din SUA... am lucrat cu o companie indiană. În Europa destul de puțin am vândut în perioada respectivă.

Reporter: Și pentru import cât dădeați? Către Armata României?

Vlad: Armata României deja începuse să scadă nivelul comenzilor. Au fost ani în care n-au comandat nimic. După părerea mea ar fi trebuit o implicare mai mare în obținerea unor comenzi din afară, în condițiile în care Ministerul Apărării socotea că n-are nevoie de produsele de la Făgaraș, deși mă îndoiesc că nu era nevoie de ele. În orice caz, structurile prin care se obțineau comenzile nu erau aici. Vorbesc aici, în principal, de Romtehnica și de structura centrala a companiei nationale ROMARM.

În prezent, România cumpără pulberi de obicei de la vecinii sârbi.

"Se lucrează la un proiect pe repunere în funcțiune pe niste capacități mai mici, ele fiind gândite gigantic, asa a fost proiectul inițial. Principalul produs de import este pulberea pentru munițiile de infanterie. Avem un furnizor cu care lucrăm foarte bine dar pentru că există o presiune pe acești producători de pulbere, găsim alternative atât din Europa, cât și din SUA ca să nu fim dependenți de aceșt furnizor unic", spune Gheorghe Stoica, director comercial ROMARM.

"Cea mai bună conservare a unei fabrici se face lucrând. A ține instalațiile nefuncționale înseamnă deteriorarea lor, înseamnă pierderea personalului specializat pentru că dacă oamenii nu lucrează o perioadă, să spun mai mare de un an de zile, este foarte greu să mai vorbim de specialiști. Până la nivelul anilor 2003, fabrica de la Făgăraș a avut parte de investiții. Am lucrat cu instalații moderne, deci povestea că aici a fost un morman de fiare vechi nu este adevărată. Chiar una din instalații, la nivelul anilor 2003, era cea mai modernă din lume. A cumpăra produsele care se pot face la Făgăraș de pe piața care există acum liberă, înseamnă o cheltuială de cel puțin 15-20% suplimentară", spune Adrian Vlad, fost director al fabricii Făgăraș.

În timp ce statul cumpără pulberi din străinătate, fabrica a strâns datorii de peste două milioane de lei la impozite și taxe locale.

"Am încercat executarea silită, pe lângă discuții, dar nu avem ce executa. Bani în conturile fabricii sunt doar bani de salarii. Din datele mele, mai sunt în jur de 200 de angajați care își primesc o parte din salariu. Dacă ar funcționa fabrica, la câte produse speciale se folosesc în România, eu cred că s-ar dubla sau chiar tripla. Dacă există un interes național ca prodducția românească de produse speciale pentru Armată să fie făcută în fabricile din România, în speță Făgăraș și Victoria, eu cred că până în momentul de față ar fi fost funcțională fabrica. Cred că da, nu este un interes național!", spune Gheorghe Sucaciu, primarul orașului Făgăraș.

Despre fabrica de la Făgăraș toată lumea vorbește la trecut. Au rămas mărturiile celor care au lucrat acolo și un album cu fotografii. Școală, grădiniță, spital, centru cultural, azil de bătrâni, toate astea construiau, cândva, un oraș însuflețit așezat la poalele munților Făgăraș. Toate au fost făcute acum aproape 100 de ani, odată cu cel mai mare combinat din țară. Mult mai puțin le-a luat politicienilor să distrugă tot. La fel au făcut și în orașul Victoria, situat la 30 de kilometri de Făgăraș. Ce a mai rămas din fabrica de pulberi Pirochim Victoria, aflați într-un nou reportaj marca Realitatea TV.

Reportaj realizat de Andreea Dăscălescu

Imagine: Mihai Angiu, Marian Laciu

Montaj: Sorin Niculae