ExxonMobil nu a luat încă decizia finală de a trece la etapa de exploatare a zăcămintelor de gaze din blocul Neptun Deep din Marea Neagră și estimează că producția ar putea ajunge la 6,3 miliarde de metri cubi pe an, a declarat, luni, Richard Tusker, lead country manager al ExxonMobil România, în cadrul unei conferințe pe teme energetice. Aceasta ar însemna mai mult de jumătate din producția actuală a țării, care este în jur de 11 miliarde de metri cubi pe an, notează Agerpres.
"Aceste descoperiri au oportunitatea de a crește economia României prin dezvoltarea acestor proiecte, dar și pe termen lung, având în vedere potențialele venituri și alte industrii care pot crește în jurul acestor proiecte. Nu doar că acestea cresc gradul de securitate energetică, dar aduc și posibilitatea de a îmbunătăți infrastructura", a spus Richard Tusker.
Oficialul companiei americane a ținut să sublinieze că nu a fost luată încă decizia finală de investiție.
"Dar voi spune la ce ne uităm ca să luăm această decizie. În primul rând, Marea Neagră reprezintă o provocare, fiind vorba de ape adânci. Apoi trebuie să înțelegem cum reglementările vor afecta investiția noastră. Trebuie să știm sigur că avem un cadru fiscal predictibil și stabil. În al treilea rând, este vorba de accesul la piețe. Trebuie să găsim piețe, unde să vindem gazul. Deci avem nevoie de infrastructură în România, precum și de interconectări. Și pentru acestea este necesară o legislație stabilă. Iată la ce ne uităm când analizăm decizia finală de investiții", a continua Tusker.
El a afirmat că se așteaptă la o producție de 6,3 miliarde de metri cubi de gaze pe an în perimetrul Neptun Deep. Americanii explorează acest perimetru împreună cu OMV Petrom.
În februarie, Sorin Gal, director general în cadrul Agenției Naționale de Resurse Minerale (ANRM), anunța că rezervele de gaze din Marea Neagră se ridică la 200 de miliarde de metri cubi în perimetrele unde au fost efectuate foraje, ceea ce ar însemna ca producția totală a țării să se dubleze timp de 20 de ani.