Exportam arme în toată lumea. Azi le vedem în poze. Aflați cât timp avem să redeschidem fabricile!

București, 2018. Periferia de est a Capitalei, cunoscută ca zona 23 august sau Malaxa. Însuși numele te duce cu gândul la fosta întreprindere emblematică în vremurile apuse. Mii de oameni intrau atunci pe porțile uzinelor. De la cea mai mică șaibă până la tancuri pe care le încă le vedem la defilarea de sub Arcul de Triumf, toate se realizau în fabricile "23 August". Iar inginerii abia mai făceau față comenzilor de peste hotare. Astăzi, după gardul Uzinei Mecanice București, nimic nu mai amintește de producția de altădată. Găsim clădiri abandonate, pe deoparte, și câteva afaceri private, de cealaltă parte. Cum este și cazul uzinei Faur. Fabrica de tancuri, cunoscută drept Uzina Mecanică, este singura din Romarm care mai produce ceva în industria de apărare, în București. Cum supraviețuiește? Greu! Cu câteva reparații, din an în paște, pentru "Bizon", o variantă de tanc modern, făurit cu artă și precizie, dincolo de poarta fabricii, în urmă cu 30 de ani.

"Fabrica n-a primit nicio comandă, nici măcar de reparații substanțiale încât să poată să existe. În acest moment are o situație destul de dificilă din punct de vedere financiar. Datorii atât la bănci, datorii chiar și pentru salariați. Deși fabrica încearcă să-și rezolve problmele fabricând si produse civile, este evident și normal pentru orice om care își dă seama, cu tehnologia de la tancuri nu poți să fabrici bunuri de larg consum", spune Costică Oprea, fost șef în industria specială. 

Speranța vine de la americani. Cu care statul român a semnat, la început acestui an, un contract pentru realizarea, în România, a transportorului Piranha 5. Pentru 227 de blindate, țara noastră va plăti aproape 900 de milioane de euro. Superafacere, spun oficialii români. Însă dacă aruncăm un ochi în curtea altor europeni, danezi, spre exemplu, viziunea s-ar putea schimba radical. Și asta pentru că Danemarca vrea să cumpere chiar mai multe transportoare Piranha 5 la un preț aproape înjumătățit. Însă când vine vorba despre entuziasm, ce mai contează banii?!

"Eu cred că este un început bun pentru industria românească de apărare. Acum 9 luni, să mă scuze partenerii și colegii americani, a început cu o schiță pe un perete și într-o zi îl botezasem proiectul Picasso. Fiindcă era o chestie care, să spunem așa, numai a artă nu semăna, dar numai noi înțelegeam ce e acolo", spunea Mihai Tudose, fost premier al României, pe 12 ianuarie 2018.

"Nu știu care tablou din Picasso l-a luat, "Domnișoarele din Avignon", nu știu la care s-a referit. Eu aș zice că mai degrabă un transportor sau modul în care s-a abordat acest transportor e reliefat de altă pictură neaoșă, "Carul cu boi". Acest transportor se cumpără cu 900 de milioane, 227 de bucăți. În același timp, un alt stat, tot membru NATO, tot european, Danemarca, cumpără 309 transportoare, aceleași, cu 600 de milioane", declară Costică Oprea.

După ce nu a mai înregistrat de mult timp profit, conducerea de la Uzina Mecanică București speră să dea lovitura odată cu semnarea contractului cu General Dynamics. Asta, în condițiile în care, aproape 200 de blindate ar urma să fie făcute în fabrica românească.

"Conform programului semnat, ar trebui să înceapă să se producă de la sfârșitul lunii iunie 2019. Până atunci urmând ca fabrica sa fie retehnologizată, să fie pregătită să asambleze aceste mașini de luptă", spune Mihai Rafiu, director Uzina Mecanica București.

"Acolo a fost o linie în hala aia de prelucrat cartere și de executat șenilă pentru P800. Toate mașinile alea s-au dat la fier vechi. Ăla era untul și ciocolata copiilor noștri! Față de ce am avut noi în dotarea Armatei Române, eu zic că e un pas înaninte, dar nu un pas mare, o juma de pas așa ca să înțelegem... Are multă electornică. Asta necesită oameni foarte bine pregătiți. Dar dacă te duci cum e la noi sau cum era la noi, să te duci cu ciocanul și cu dalta și cu patentul, nu se poate face. Niciodată n-o să iasă treabă ca lumea. Personalul muncitor este foarte îmbătrânit. La noi, cea mai mică persoană are 50, 52 de ani. Am înțeles că o să vină niște oameni care o să preia de la noi 20 sau 10, 15 oameni să se ducă, să-i școlarizeze acolo, să-i pregătească. Bănuiesc că o să fie și un examen. Că dacă trimiți o sută de proști acolo n-o să aduci o sută de ingineri. Pe vremea lui Ceaușescu s-au făcut în zece ani de zile 400 de tancuri. După revoluție, fabrica a intrat într-un declin total. N-am mai avut absolut niciun fel de comenzi rare, s-a lucrat puțin la M1, îmbunătățirea tancului românesc.Acum toată lumea se uită numai la traista lui, dar la traista altuia nu se uită nimeni", a declarat Barbu Stoica, specilist la Uzina Mecanică București. 

"Dupa '91, '92, Uzina Mecanică București nu a mai fabricat tancuri. Motorul se făcea de fapt la fabrica de motoare care era alături, la fabrica 23 august. Nu mai există nimic. Sunt lucruri la care nu se poate renunța. O armată trebuie să le aibă pe teritoriul țării. Am mai trăit poveștile astea în Al Doilea Război Mondial, când a început, cred și în primul... când n-aveam armament, n-aveam...", mai precizează Costică Oprea, fost șef în industria specială.

În România modernă, ne vedem obligați să ne întoarcem în timp. Ce-i oferim noi țării la aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire? Câteva file de istorie îngălbenite, care ne amintesc cât de mândri eram odată. Când, la începutul anilor '70, fabricile și uzinele românești duduiau de armament și tehnică militară. Tancuri, tunuri, puști, muniție, avioane, rachete, nave militare, toate ieșeau pe bandă rulantă din mâinile iscusite ale muncitorilor care știau că trei sferturi din marfa lor urma să ajungă în toate colțurile lumii, în special în Țările Arabe și Africa.

"Până în anul 1980, 88% din armamentul armatei române era de proveniență sovietică. Nu se mai făcea în țară, se importa totul de la ruși. Acest lucru a durat până în 1984, când la defilarea armatei de 23 August, pentru prima dată au apărut mașinile cu blocuri de armament produs în țară. Era vorba de șenilate, era vorba de tunuri, era vorba de primele unități de luptă. După ce s-a văzut ce a făcut Armata, ce a făcut industria proprie de apărare pentru dotarea Armatei, s-a văzut că procentajul s-a întors invers. De acum 88% din armament era producție proprie și numai restul venea din import", spune Mihai Bartoș, inginer-constructor.

"Industria de Apărare reprezenta un procentaj extraordinar de mare din industrie. Aproape 6 procente. Din toată datoria externa de 21 de miliarde de lei, 25% a fost acoperită din veniturile realizate de exportul de armament", mai precizează Bartoș. 

Din fosta fabrica 23 August, doar Uzina Mecanică București este și astăzi funcțională. Pe vremuri, aici s-a realizat celebrul tanc, TR 85. Inițial într-o varianta sovietică, după care, românii, iscusiți de fel, au făcut o variantă updatată. Așa a apărut TR 85, "Bizonul", pe care îl cunoaștem cu toții și îl vedem la defilările de 1 Decembrie. Avem cam 50 de tancuri de acest tip în dotarea Forțelor Terestre. Și acestea, chiar dacă sunt cele mai noi, au nevoie de reparații pentru că au o durata de viață depășita. Au trecut deja 30 de ani de atunci. Așa că de cele mai multe ori, la centrul de mentenanță este coadă pentru ca tancurile și transportoarele din dotarea Armatei României să poată fi funcționale.

Tehnica pe care o are Armata României este, în mare parte, veche și depășită. Din păcate, însă, alta nici nu mai avem unde să facem pentru că din cele peste 30 de fabrici, câte erau înainte de '89 în România, astăzi, pe hârtie mai figurează 15. Toate în subordinea Companiei Romarm. Dintre acestea, trei sunt în conservare și nu produc nimic. Fabrica de la Reșita, unde cândva se făceau tunurile și cele două fabrici de pulberi și explozivi, de la Făgăraș și Victoria. Cu alte cuvinte, industria de apărare românească este în moarte clinică. Sau ne place să credem asta ca să nu spunem că a murit de mulți ani. Respirația care o dă de gol vine tocmai de la Vest, adică tot de la partenerii strategici, americanii, care cumpără ce a mai rămas prin cotloanele fabricilor.

"Principalul cumpărător a fost guvernul american. Ce au luat? Toată gama de la bombe de aruncător, până la armament mare și vestitele PG-uri de la uzina de la Mija. Din total export care a fost de 100 de milioane de dolari pentru export, cred că 80% sunt pe guvern american. În rest, țări din Africa, Orientul apropiat. De la intern, procentul a fost destul de scăzut în ultimii ani, undeva sub 5% din total vânzări.", spune Gheorghe Stoica, director comercial ROMARM. 

De vină este Armata, spun specialiștii. Care nu le-a mai dat de lucru fabricilor românești, preferând să cumpere tehnică militară din Occident. Ba chiar au făcut un obicei din asta. Vinovați sunt și oficialii Ministerului Economiei, susțin aceleași voci. Pentru că nu au adus la zi tehnologia din uzine.

"Tehnologia a rămas învechită. Nu s-au băgat bani în tehnolgie, nici în produse noi. Olanda renunță la Gheparduri. Mai găsiți pe undeva prin Chile. Asta-i tot. Dacă asta-i o concepție bună… Pentru gheparzi au fost și câțiva ingineri de la Romarm, care au făcut deplasare în Germania. Au făcut școlarizare vreo 6 luni și ar fi trebuit ca această mentenanță de Ghepard să fie dată Uzinei Mecanice București, spre exemplu. Nu. Armata Română a preferat să trimită gheparzii în Germania, pe trailere. Chiar a fost un incident cu Austria, unde doi gheparzi au fost arestați la un moment dat că n-au ce căuta blindate, transportoare plimbându-se prin Europa. Iar mai târziu, să nu apelezi la ROMARM și la oamenii din ROMARM, care oricum sunt ingineri și specialiști în tancuri, să faci o reparație sau o mentenanță, și să apelezi la doi pensionari militari germani, care să vină și să te învețe să speli șenila cu furtunul...", spune Costică Oprea, fost șef în industria specială.

"Ce este supărător este faptul că aducem de la import lucruri pe care le făceam de 80 de ani. Până și gloanțele astea pentru pistoale, armele automate, totul se aduce din afară. Nu mai facem nimic. Facem vânzare altora și noi facem scurt. Reorganizarea industriei de apărare presupune însă existența unui plan bine pus la punct pentru că trebuie să asiguri în același timp noua tehnologie a armamentului, care este folosit în NATO. Am făcut după ruși toate alea. Acum totul trebuie schimbat. Vechea reorganizare a durat un deceniu. Cel puțin atât ne trebuie și acum", susține Mihai Bartoș, inginer constructor.

Dacă timp poate că am mai avea, cu spațiul nu stăm prea bine. Suntem pierduți de-a binelea. S-a distrus tot ce se putea distruge. După ce fabricile nu au mai avut producție, terenurile au devenit ținte pentru rechinii imobiliari. Este și cazul uzinelor Electroaparataj și Mașini Electrice București, care aveau secții dedicate industriei de apărare, unde se realizau diverse componente.

"O perioada a fost așa o zona de clădiri fără activități. Cred că acum 10-12 ani, cam așa erau, după care au fost demolate. S-a construit acest Megamall. Sigur, acest lucru l-au pățit și alții. L-a pățit Mașini Electrice București, unde este Afi Palace. Tot un mall, tot frumos, pentru bunăstarea oamenilor. Dar în locul lor... aceste capacități n-au plecat în altă parte. Trebuia să plece în altă parte. Stânga, așa cum se vede și acum este o gradiniță, în dreapta este o cantină. A fost cantina Electroaparatajului. Cred că s-a privatizat ca și activitate înainte de a dărâma Electroaparatajul și este un salon de nunți. Cam asta e tot ce a mai rămas din Electroaparataj: grădinița și salonul de nunți!", spune Costică Oprea.

În București, alte două puncte importante în industria de apărare s-au transformat în clădiri de birouri sau blocuri. Este vorba despre Pipera și Băneasa, două platforme industriale de renume. În Pipera erau întreprinderea de echipamente de măsură - IEMI, fabrica de calculatoare FELIX, fabrica de autospeciale pentru transmisiuni, radiorelee și stații radio și multe altele. Peste 10 fabrici în total. În Băneasa se realizau componente electronice. Mii de oameni lucrau la uzinele de pe aceste două platforme. Din cei peste 200.000 câți aveau serviciu în industria de apărare acum mai bine de 40 de ani, astăzi dacă mai lucrează 5.000 de oameni. Atâția avea cândva doar Automecanica Moreni, fabrica specializată în producția de transportoare blindate.

În ce situație a ajuns Automecanica Moreni, una dintre cele mai productive fabrici din anii '80, dar și cum încearcă celelalte uzine să supraviețuiască, aflați la Realitatea TV. Într-un nou episod din seria reportajelor despre industria de apărare.

Reporter: Andreea Dăscălescu
Imagine: Marian Laciu, Mihai Angiu
Montaj: Sorin Niculae