Experții de la Organizația Mondială a Sănătății încă așteaptă autorizația de intrare în China pentru a analiza originile noului coronavirus. Oficialii chinezi se confruntă cu teoriile conspiraționiste legate de raportări mai mici ale dimensiunii epidemiei din statul asiatic.
Directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat, marți, că este ”foarte dezamăgit” că autoritățile din China nu a autorizat încă intrarea în țară a unei echipe de experți internaționali pentru a analiza originea noului coronavirus, transmite Reuters.
Echipa, formată din 10 membri, ar fi urmat să meargă în China la începutul lunii ianuarie, pentru a investiga primele cazuri de coronavirus, apărute în urmă cu un an în orașul chinez Wuhan.
”Astăzi am aflat că oficialii chinezi nu au finalizat încă autorizațiile necesare pentru sosirea în China a echipei. Am fost în contact cu oficiali chinezi de rang înalt și am afirmat în mod clar că misiunea este o prioritate pentru OMS”, a spus Ghebreyesus într-un brifing de presă online.
Misiunea urma să fie condusă de Peter Ben Embarek, principalul expert al OMS în boli care trec de la animale la oameni, care a mers într-o misiune preliminară în China în iulie anul trecut.
Doi membri ai echipei internaționale plecaseră deja spre China. Unul dintre ei s-a întors din drum, iar altul se află în tranzit, într-o altă țară, a declarat directorul pentru urgențe, Mike Ryan.
Acesta a adăugat însă: ”Avem încredere și sperăm că este doar o problemă birocratică și de logistică, care poate fi rezolvată foarte rapid”.