Actual· 3 min citire

EXMATRICULAREA ELEVILOR din învățământul obligatoriu, reintrodusă în legea Educației. În ce situații școala poate recurge la această MĂSURĂ

Elevi într-o sală de curs - imagine de arhivă

Elevi într-o sală de curs - imagine de arhivă

Publicat21 apr. 2023, 12:57
Actualizat21 apr. 2023, 13:45

Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților a decis, vineri, printr-un amendament introdus la dezbaterea proiectului legii învățământului preuniversitar, ca elevii din învățământul obligatoriu să poată fi exmatriculați în situații grave. Ministrul Ligia Deca a precizat că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învățământ. Inițial, proiectul propus de guvern prevedea interzicerea exmatriculării preșcolarilor și elevilor.

Deputații din Comisia de învățământ au aprobat, vineri, cu acordul ministrului Educației Ligia Deca (PNL) mai multe amendamente, cele mai multe propuse de PSD, relatează Agerpres.

Amendamentul adus de PSD, PNL și minorități și aprobat în comisie prevede:

- „Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari.

- Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație.

Un elev care a fost exmatriculat de la o unitate de învățământ poate fi reînmatriculat ulterior la o altă școală, a susținut Ligia Deca.

Potrivit ministrului, amendamentul potrivit căruia elevii din învățământul obligatoriu pot fi exmatriculați în situații grave va avea o procedură care va permite dreptul la contestație.

„Acest amendament permite exmatriculare pentru cazurile extrem de grave, sigur, cu o procedură care să asigure dreptul la contestație, dreptul la apărare etc. și sigur că această exmatriculare nu înseamnă că nu se poate reînmatricula elevul la altă unitate de învățământ și, sigur că da, după ce există un program în care să existe consiliere, să existe ajutorul necesar pentru îndreptarea comportamentului. Considerăm însă că, având în vedere situațiile din ultimele luni de violență în școală, trebuie să avem prevederi.

Ne-am uitat și la ceea ce se întâmplă în alte state ale Uniunii Europene care, chiar dacă învățământul este obligatoriu și garantat, au această posibilitate de exmatriculare din unitatea de învățământ pentru cazurile cele mai grave”, a declarat ministrul Educației, la finalul ședinței de la Parlament.

Ministrul a menționat că decizia privind reînmatricularea în același an școlar sau în cel următor va fi stabilită prin legislație secundară, pentru că fiecare caz este aparte: „Cred că fiecare caz este aparte și, în funcție de evaluarea profesioniștilor, se poate determina dacă reintegrarea se poate face imediat sau este nevoie de o perioadă de consiliere, de îndreptare de reevaluare și așa mai departe”.

Alte amendamente aprobate de deputații din Comsia de învățământ:

Unul dintre amendamentele acceptate prevede modificarea numărului minim de elevi și preșcolari de la care se organizează și funcționează unitățile de învățământ.

În sens sens, la propunerea PSD, grădinițele și creșele vor putea funcționa cu un număr minim de 140 de preșcolari și/sau antepreșcolari, față de 150, cât se propune în proiectul Guvernului, iar unitățile de învățământ postliceal vor putea funcționa cu un număr minim de 100 de elevi.

Totodată, potrivit textelor propuse de guvern, unitățile de învățământ vor putea funcționa cu minimum 300 elevi, cele de învățământ liceal și tehnologic dual, cu minimum 80 elevi și 50 de elevi în cazul unităților de învățământ special.

Reamintim că deputații din Comisia de învățământ au început, joi, dezbaterile pe amendamentele depuse la proiectele de legi ale educației.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News