Percheziții de amploare miercuri noapte, pe urmele unei rețele de evaziune fiscală cu carne! Polițiștii de la Investigarea Fraudelor au descins la locuințele mai multor suspecți din București, Ilfov și Constanța, angajați la mai multe restaurante și hipermarketuri din Capitală.
Ancheta a pornit după ce, într-un depozit din Popești-Leordeni, au fost descoperite trei tone de carne fără acte de proveniență. 15 persoane au fost audiate, iar cinci dintre ele au ajuns după gratii.
În vizorul anchetatorilor au intrat reprezentanții unui lanț de hipermarketuri, dar și administratorii unor restaurante. Aceștia sunt suspectați de evaziune fiscală cu carne.
Managerul firmei furnizoare de carne este cel care făcut plângerea la poliție în acest caz, întrucât a sesizat nereguli în firma sa. Ulterior, s-a constat că proprii săi angajați vindeau o parte din marfă la negru, deși inițial aceasta le era predată pentru distribuție cu toate actele în regulă.
15 persoane au fost duse la audieri la Secția de poliție 25, iar pentru 12 dintre acestea a fost începută urmărirea penală. Trei suspecți din Constanța se află sub control judiciar, iar alți cinci au primit ordonanțe de reținere pentru 24 ore. Aceștia vor fi prezentați magistraților, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Printre cele cinci persoane reținute se află doi șoferi ai firmei furnizoare de carne, doi angajați ai unui restaurant căruia îi era livrată marfa, dar și un fost șofer al firmei.