Evadatul de la Jilava, prins după o urmărire ca în filme VIDEO

Sunday, 10 March 2019, 09:11, Sursă: REALITATEA.NET

După trei zile de căutări, deținutul care a evadat din Penitenciarul Jilava a fost prins. Acesta a fost găsit într-un parc din Călărași.

Adaugă părerea ta

Deţinutul, condamnat la zece ani de închisoare pentru tâlhărie, a evadat, în noaptea de miercuri spre joi, din Penitenciarul Jilava. Asta deși gardienii spun că au tras focuri de avertisment ca să-l oprească şi că a trebuit să escaladeze un gard de beton şi trei de sârmă ghimpată.

Mai mult, a scăpat şi de o patrulă de poliţie, şi de mai mulţi câini care l-au atacat.

Cum a evadat deținutul de la Penitenciarul Jilava. Detalii de film polițist

Deținutul care a evadat de la Penitenciarul Jilava nu a putut fi oprit deși asupra lui s-a făcut uz de armă și, în fugă, a fost atacat de câinii de pază dintr-un depozit de fier vechi în care a încercat să se ascundă.

Potrivit unui comunicat al Federației Sindiatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, evadarea s-a produs cu prilejul întoarcerii deținutului de la un punct de lucru după ce deținuții din schimbul 2 au fost reintroduși în penitenciar.

"Deținutul Azamfirei Valeriu Constantin a forțat dispozitivul de siguranță și a escaladat mai multe gaduri, asupra lui făcându-se uz de armă. Agentul din postul de pază a efectuat foc de avertizment si foc asupra deținutului care încerca să evadeze înainte ca acesta să se facă nevăzut. După o perioadă deținutul evadat a fost oprit de către o patrulă de poliție care nu era informată despre evadare, acesta având un comportament suspect", precizează sursa citată.

Ulterior, deținutul evadat a fost oprit de către o patrulă de poliție care nu era informată despre evadare, acesta având un comportament suspect.

"Având în vedere că nu s-a putut legitima evadatul a fugit și, fiind urmărit de polițiști, a sărit în curtea unui depozit de fier vechi. În curtea depozitului acesta a fost atacat de câinii de pază și a fost rănit, prilej cu care și-a abandonat o geacă de culoare maron, cu urme de sânge. În urmărire polițiștii au fost atacați de aceiași câini fiind ulterior și prezentați la spital pentru îngrijiri medicale, și au pierdut urma evadatului", adaugă sursa citată.

"Inexplicabil, conducerea ANP a dispus ca pana la ora 7 sa nu fie informat publicul si celelalte autoritati referitor la evadare, in prezent efectuandu-se scotociri si actiuni informative", se arată pe finalul comunicatului.