Semifinala de duminică a concursului Eurovision România 2018 va avea loc în Salina Turda, la 90 de metri adâncime și va fi difuzată live, de la ora 21.00, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova și pe TVR+, informează televiziunea.
Artiștii vor urca pe scena amplasată în mina Rudolf, într-un decor natural grandios, care măsoară 42 de metri înălțime, 50 de metri lățime și 80 de metri lungime.
Pentru organizatori, instalarea a peste 20 de tone de echipamente în subteran a presupus un efort logistic uriaș. Peste 13 kilometri de cabluri electrice, fibră optică, triax și de comunicații au fost desfășurați pe un traseu de aproximativ 500 de metri. Timp de șapte zile, elementele de scenotehnică și aparatura au fost coborâte în vatra minei de sare prin vechiul puț de extracție, sâmbătă urmând să aibă loc primele repetiții.
Pentru realizarea show-ului în condițiile speciale din Salina Turda, echipa Eurovision România mizează pe un spectacol de lumini creat cu 70 de capete mobile inteligente și 70 de proiectoare convenționale, instalație de sunet cu boxe perimetrale și 30 de metri pătrați de ecrane LED.
Elena Gheorghe, reprezentanta României la ediția din 2009 a Eurovision, și grupul pop-opera Ad Libitum Voices susțin recitalurile semifinalei din Salina Turda.
Telespectatorii vor afla, duminică, cei trei câștigători ai semifinalei de la Salina Turda din show-ul prezentat de Diana Dumitrescu și Cezar Ouatu. Cei doi artiști vor fi susținuți, din Camera Verde, de Loredana Corchiș, realizator TVR Cluj.
La finalul show-ului, câștigătorii serii, membrii juriului - Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan, Viorel Gavrilă - și prezentatorii vor susține o conferință de presă, în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internațional și TVR Moldova precum și pe TVR+.
Sâmbătă, în direct la TVR 1, de la ora 22.00, va fi difuzată emisiunea "Culise Eurovision 2018".
Marea finală Eurovision România va avea loc la București, la Sala Polivalentă, pe 25 februarie. În ultimul act al selecției naționale, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.
Sub sloganul "All aboard", Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanții celor 42 de țări înscrise în competiție: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 și 10 mai și finala pe 12 mai.
Eurovision este o competiție muzicală internațională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociație a televiziunilor publice din Europa. Prima ediție a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveția. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive și mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiștii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.