EUROVISION 2015. Marți seară, de la ora 22.00, reprezentanții României la Eurovision vor urca pe scena "Wiener Stadthalle" în prima semifinală.
EUROVISION 2015 VOLTAJ. Duminică, casele de pariuri acordau o cotă de 1,16 pentru calificarea în finală și de 4,5 pentru un eșec. Ieri, la betfair.com, România era clasată pe locul 20, cu o cotă de 3,40, în finala Eurovision ce va avea loc pe 23 mai, în timp ce Suedia este dată câștigătoare, fiind urmată de Italia, Australia, Estonia și Rusia, scrie Ziarul Ring.ro.
EUROVISION 2015 VOLTAJ. În finală sunt calificate direct Austria, statul ce a câștigat trofeul în 2014, și cele cinci mari state finanțatoare ale concursului: Franța, Germania, Italia, Spania și Marea Britanie. La ediția aniversară cu numărul 60, Australia este invitată special și va participa direct în finală.
EUROVISION 2015 VOLTAJ. Membrii trupei Voltaj rămân optimiști, mai ales că show-ul va decurge așa cum au sperat, iar previziunile pentru finală se pot schimba. "Ideile pe care le-am transmis organizatorilor încă din luna martie, după câștigarea selecției naționale, nu au fost încă transpuse în producție, dar lucrăm împreună cu producătorii pentru ca show-ul Voltaj să întrunească așteptările fanilor", consideră membrii trupei.
EUROVISION 2015 VOLTAJ. "Show-ul pregătit pentru momentul României pe scenă s-a îmbunătățit față de prima repetiție, fiind adăugate o parte din elementele grafice solicitate de delegația noastră, executându-se mai multe reglaje de lumini și corecții privind decupajul. Cu toate acestea, organizatorii nu au concretizat încă, pe scenă, întregul concept artistic pe care l-am livrat, iar timpul nu mai este de partea noastră", a declarat Daniel Klinger, show-designerul formației. Producătorii Eurovision au acceptat să utilizeze tăieturi din videoclipul piesei "De la capăt", puse la dispoziție de delegația României.