Actual· 1 min citire

Europol a destructurat o rețea ce trafica migranți între Turcia și Italia! Aceștia erau transportați cu iahturi

EUROPOL FOTO: Profimedia

EUROPOL FOTO: Profimedia

Scris de Alexandru Buzica Publicat: 21 ian. 2022, 16:39

Poliția europeană a dezmembrat o rețea infracțională care a obținut sute de milioane de euro din traficarea de migranți dinspre Turcia către Italia, folosind în principal iahturi pentru a-i transporta, a anunțat poliția greacă, transmit vineri Reuters.

Potrivit Europol, în acțiunea poliției desfășurată în 19 ianuarie au fost operate 29 de arestări (18 în Albania, una în Grecia și 10 în Italia) și 28 de locuințe au fost percheziționate (15 în Albania, două în Grecia și 11 în Italia). 

Poliția greacă a precizat că rețeaua infracțională era activă în cele trei țări, dar și în Turcia, încă de la începutul anului 2020. Cel puțin 1.100 de migranți au fost traficați de această rețea, compusă din circa 80 de membri, conform Europol.

Majoritatea transferurilor au avut loc pe mare din Turcia în Italia fiind folosite vase private, precum iahturi, dar și pe uscat din Grecia în Italia, via Albania. 

Traficanții percepeau în jur de 5.000 de euro pentru fiecare migrant.

Unele dintre iahturile folosite fuseseră furate din regiuni din vestul Greciei, iar pentru conducerea ambarcațiunilor au fost recrutați și pregătiți ucraineni. 

Luna trecută, peste 30 de solicitanți de azil s-au înecat și numeroși alții au fost dați dispăruți în urma a trei naufragii produse la câteva zile între ele în Grecia. Potrivit Gărzii de coastă italiene, supraviețuitorii au declarat că se îndreptau spre Italia.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News