Actual· 1 min citire

Epidemia de HOLERĂ se extinde. Încă 24 de oameni au murit din cauza virusului ucigaș

Epidemia de HOLERĂ se extinde. Încă 24 de oameni au murit din cauza virusului ucigaș

Epidemia de HOLERĂ se extinde. Încă 24 de oameni au murit din cauza virusului ucigaș

Publicat13 sept. 2018, 16:23
Actualizat13 sept. 2018, 16:53

Epidemia de holeră din Zimbabwe s-a răspândit din capitala Harare în mai multe regiuni ale țării provocând până în prezent moartea a 24 de persoane, potrivit unui nou comunicat oficial publicat joi, care semnalează totodată o penurie de medicamente, relatează AFP.

Precedentul bilanț informa despre 21 de decese. Situația este complicată de rezistența la două antibiotice, de lipsa de medicamente, sau de seruri intravenoase și de îmbrăcăminte de protecție, potrivit Ministerului Sănătății din Zimbabwe.

Pornit din cartierul Glen View din capitală, focarul de holeră s-a răspândit rapid în alte sectoare din Harare, obligând autoritățile să decreteze starea de alertă sanitară.

Reuniunile publice au fost interzise în Harare, o decizie care intervine după ce principalul partid de opoziție, Mișcarea pentru o schimbare democratică (MDC, anunțase sâmbătă un miting, pentru a-l învesti în mod simbolic pe șeful de partid, Nelson Chamisa, drept singurul președinte "legitim" al țării.

Holera este o scuză pentru a interzice mitingul de sâmbătă, a precizat joi MDC.

Epidemiile de holeră sunt frecvente în Zimbabwe, unde sistemele de distribuire și de epurare a apelor sunt de multe ori deficitare. În 2008, cel puțin 4.000 de persoane au murit de holeră în Zimbabwe.

Epidemia a izbucnit în plină criză, obligând numeroase spitale publice să-și închidă porțile, ca urmare a lipsei de medicamente și de personal, mulți medici plecând în străinătate.

Sursa

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News