Elevii din clasele din învățământul primar, dar și grupele din învățământul preșcolar beneficiază de vacanță în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale (MEN).
În anul școlar 2017-2018 sunt înscriși aproximativ 2,3 milioane de elevi și preșcolari, dintre care 165.000 în clasa pregătitoare, peste 400.000 la grădiniță și 170.000 de elevi în clasa a V-a.
Următoarea vacanță a elevilor este cea de iarnă, care va avea loc între 23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018. Până atunci, însă, ei vor beneficia de alte două zile libere, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și 1 Decembrie, când se celebrează Ziua Națională a României.
Vacanța intersemestrială este programată între 3 și 11 februarie 2018, urmată de vacanța de primăvară, între 31 martie și 10 aprilie 2018.
Vacanța de vară va avea loc între 16 iunie și 9 septembrie 2018.
Pentru clasele terminale de la liceu, anul școlar se va încheia pe data de 25 mai 2018, iar elevii care vor absolvi clasa a VIII-a vor termina cursurile în data de 8 iunie 2018.