Relația dintre Elena Udrea și iubitul ei Adrian Alexandrov evoluează cu repeziciune: surse din anturajul celor doi susțin că, de curând, bărbatul a facut pasul cel mare, oferindu-i iubitei un superb inel de logodnă.
În ciuda luptei pe care o duce în Justiție pentru a-și dovedi nevinovăția în câteva dosare destul de complicate, "blonda fatală a politicii românești" și-a făcut timp pentru a-și stabiliza și viață personală, găsindu-și liniștea alături de chipeșul Adrian Alexandrov, un fost manechin de succes cu o cotă foarte bună la un moment dat pe plan internațional.
Surse din anturajul celor doi susțin că Adrian Alexandrov i-a pus de curând inelul de logodnă pe deget partenerei lui, acesta fiind ultimul pas înainte de oficializarea, cu acte, a relației lor, scrie Wowbiz.ro.
Relația celor doi a apărut aproape peste noapte. La început mai timizi și mai discreți, apoi afișându-se în public fără niciun fel de temeri, Elena Udrea și Adrian se apropie cu pași repezi de împlinirea primului an de relație, ei devenind un cuplu vară trecută.