Elena Udrea solicită repunerea pe rol a dosarului Gala Bute, după declarațiile lui Băsescu

Elena Udrea solicită repunerea pe rol a dosarului Gala Bute, după declarațiile lui Băsescu
Elena Udrea a anunţat vineri că a decis, împreună cu avocaţii, să solicite repunerea pe rol a dosarului Gala Bute, aflat în pronunţare la ÎCCJ, după noile informaţii făcute publice de fostul preşedinte Traian Băsescu.
Elena Udrea afirmă că după informațiile pe care le-a aflat din declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, informaţii provenind din Note SRI, care schimbă radical situaţia din dosarul Gala Bute, aflat în pronunţare la ÎCCJ, a decis să solicite repunerea cauzei pe rol.
”Dacă mi-ar fi fost admise cererile repetate, atât în etapa de fond, cât şi în cea de apel, de a fi aduse ca probe Notele SRI despre care ştiam încă din perioada în care eram ministru, din care reieşea clar că nu am avut nicio implicare în relaţiile ilegale de afaceri dintre 'denunţătorii' din dosar, inculpaţi ori doar martori, astăzi nu eram în situaţia de a fi condamnată fără nicio probă şi de a fi nevoită să cer protecţie internaţională faţă de abuzurile care mi s-au întâmplat în România. Dar judecătorii ÎCCJ au preferat să îmi respingă probele şi să mă condamne doar pe susţinerile procurorilor DNA şi pe declaraţiile ilogice ale unora dintre cei implicaţi în dosar. Care, evident, au fost toţi răsplătiţi cu pedepse mici şi cu suspendare'', a scris Elena Udrea, pe Facebook.
Miercuri, fostul preşedinte Traian Băsescu a prezentat un document al Serviciului Român de Informaţii, strict secret, despre care spune că i-a parvenit în toamna anului trecut şi care vizează dosarul "Gala Bute", menţionând că a sesizat CSM, Inspecţia Judiciară, ministrul Justiţiei şi Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI, potrivit agerpres.ro.
Traian Băsescu a susţinut că acest document arată că a existat un plan de cooperare între DNA şi SRI. Potrivit liderului PMP, documentul informează despre infracţiuni în Ministerul Dezvoltării, în dosarul "Gala Bute".
"Acest document informează că sunt nişte infracţiuni: un domn care dă mită, altul care primeşte şi face trafic de influenţă în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Niciun cuvânt despre ministru. El identifică şi cursul traficului de influenţă, care sunt directorii, persoanele din minister care au beneficiat şi de mită şi au pus pe roate nişte plăţi. Rezultatul de astăzi este că toţi cei nominalizaţi şi mituitorul şi beneficiarii mitei au devenit din oameni care încalcă legea denunţători. (...) Singurul denunţat de cei prezentaţi a comite infracţiuni a fost ministrul şi el a fost consistent condamnat în instanţa de fond", a arătat Băsescu.
Citește și:
- 10:46 - Doi bărbați din Dolj, reținuți după ce au înjunghiat un tânăr de 21 de ani
- 10:14 - Coșmar în Belfast. Proteste violente împotriva migranților. Case incendiate, magazine devastate. O familie de români, salvată de poliție
- 09:59 - România preia președinția Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est. Principalele obiective
- 09:58 - Moneda bulgărească de 2 euro, blocată: scandal uriaș și suspiciuni care duc spre Kremlin
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














