Actual· 3 min citire

Educatoarea care a agresat un copil de 3 ani, cercetată de polițiștii de la Investigații Criminale

Educatoarea care a agresat un copil de 3 ani, cercetată de polițiștii de la Investigații Criminale

Educatoarea care a agresat un copil de 3 ani, cercetată de polițiștii de la Investigații Criminale

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 6 dec. 2018, 21:15

Cazul educatoarei de la Grădinița cu program prelungit nr. 15 din municipiul Focșani, reclamată de un părinte că ar fi agresat fizic un copil de trei ani, este cercetat de polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Focșani, potrivit procurorilor.

"Dosarul a fost înaintat la Poliția Municipiului Focșani, la Investigații Criminale și urmează să se facă cercetări asupra aspectelor reclamate. Tatăl copilului a sesizat organele de urmărire penală cu privire la faptul că, într-o zi a lunii noiembrie, când și-a luat băiatul de la școală, acesta ar fi avut urme de violență la nivelul gâtului, niște vânătăi. În vederea stabilirii veridicității celor reclamate, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă", a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani, procurorul Ionuț Drâmbă.

În urmă cu o zi, în presa locală, au apărut fotografiile unui copil care prezenta vânătăi în jurul gâtului, însoțite de declarațiile părinților, care susțineau că fiul lor ar fi fost agresat fizic chiar de educatoarea de la grădiniță.

Mama copilului, Alexandra Voicu, povestește că fiul său a fost dus la creșă de la vârsta de un an și 10 luni și nu a avut niciodată probleme de adaptare în colectiv, până a ajuns la Grădinița 15.

"Aici a fost o problemă de la început. Nu-i plăcea colectivul, nu dorea să meargă dimineața, cu foarte multe insistențe. Am zis că se va obișnui, dar problemele au fost din ce în ce mai grave. Copilul era din ce în ce mai agitat, nu mai dorea să meargă la toaletă, nu mai putea să se exprime cum trebuie. (...) Miercuri, 21 noiembrie, a urmat o ședință la grădiniță. (...) Am rămas să vorbim cu doamnele educatoare, să vedem dacă există vreo problemă cu copilul. A spus (educatoarea - n.r.) că nu are nicio problemă copilul, că este la fel ca alți copiii (...). Joi s-a întâmplat evenimentul. A fost soțul să ia copilul de la grădiniță și era lovit la gât", spune mama copilului.

Potrivit mamei, la sugestia educatoarei, copilul ar fi spus că s-a lovit la o masă, însă acasă acesta ar fi avut o altă versiune în fața părinților, spunând că doamna l-a strâns de gât pentru că a fost obraznic.

"Copilul a spus că: doamna educatoare m-a dus la baie, m-a tras de păr, m-a amenințat că mă închide în grupa plângăcioșilor, că mă închide în bucătărie cu cheia și m-a strâns de gât. De ce? Pentru că a fost obraznic, ăsta este răspunsul lui", susține Alexandra Voicu.

Mama are și alte acuzații la adresa educatoarei, pe care o învinuiește că ar fi strâns copilul de organele genitale, pentru că ar fi făcut pipi pe el și nu ar fi vrut să se ducă la baie.

Părinții spun au înscris copilul la o grădiniță particulară, pentru că sunt dezamăgiți de instituțiile de stat și își doresc ca educatoarea să își recunoască fapta.

"Copilul era foarte traumatizat când a ajuns acasă. Nu am vrut să îl traumatizăm mai departe, să-l ducem la IML. (...) Avem doar înregistrările și pozele care dovedesc chestia asta (violența fizică - n.r.). Sperăm ca doamna măcar să își recunoască fapta și să nu se mai fâstâcească în declarațiile pe care le face. (...) Copilul este la o grădiniță privată, aici în Focșani. Am luat această decizie pentru că suntem dezamăgiți de instituțiile de stat", a spus Alexandra Voicu.

Tatăl copilului a făcut sesizare la directorul de care aparține grădinița și la Parchet, iar acum așteaptă rezultatul cercetărilor. Între timp, părinții spun că intenționează să ducă copilul la psiholog, pentru a-l ajuta să depășească trauma suferită.

Potrivit conducerii grădiniței, educatoarea reclamată este angajată la Grădinița nr. 15 din Focșani de la începutul acestui an școlar, atunci când a făcut și testarea psihologică. Chiar dacă a fost reclamată de tatăl copilului, aceasta vine în continuare la grădiniță.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News