Deputatul PNL Florin Roman a făcut luni o serie de declarații importante în legătură cu politica educațională a partidului. Una dintre principalele propuneri făcute de politician a fost înființarea unei noi discipline școlare, care să fie integrată în programa de învățământ.
Deputatul PNL Florin Roman a anunțat că grupul liberal va propune, la întâlnirea de săptămâna viitoare cu ministrul Educației, Ligia Deca, introducerea unor cursuri despre riscul consumului de substanțe interzise, la clasele gimnaziale, ca măsură de prevenție și combatere a flagelului drogurilor.
„Partidul Național Liberal va propune întâlnirea de săptămâna viitoare cu doamna ministru Deca ca să existe o disciplină în școală prin care dascălii să poată să predea copiilor, să le explice riscurile traficului și consumului de droguri. Pentru că, ne spunea doamna ministru Gorghiu, vârsta de la care încep tinerii să consume droguri a scăzut destul de drastic, de la 12 ani avem un număr impresionant de consumatori de droguri și de substanțe psihotrope. Apoi, noi considerăm că astfel găsim și resursa umană necesară dar și faptul că elevii, în general, își ascultă dascăli, sunt oamenii cei mai apropiați de ei și au comunicarea cea mai directă pe un subiect destul de dificil de discutat pentru copii“, a declarat deputatul Florin Roman, citat de Edupedu.
De altfel, mai mulți oameni politici au venit cu diverse abordări în ceea ce privește stopare4a consumului de droguri în școli
Lucian Bode a declarat că PNL cere crearea de urgență a unor comunități terapeutice în scopul reinserției sociale a consumatorului de droguri.
"Solicităm crearea de urgență a unor comunități terapeutice cu scopul reinserției sociale a consumatorului de droguri. Pentru asta este nevoie de finanțare. Soluția este la îndemâna noastră, la îndemâna Guvernului. Asigurarea surselor de finanțare, atât din fonduri europene nerambursabile și PNRR, poate reprezenta o soluție și programe guvernamentale, unde eligibile vor fi ONG-urile, vor fi unitățile medicale, vor fi centrele de îngrijiri", a afirmat Bode, după ședința grupurilor parlamentare liberale.
Alina Gorghiu, despre Registrul traficanților de droguri: „Va reprezenta un mijloc de identificare și supraveghere”
Bode a mai spus că pentru început propunerea este de înființare a 8 astfel de centre regionale.
"S-a desprins o primă concluzie câte astfel de centre ar fi nevoie, sigur, nevoia este una foarte, foarte mare. Prima noastră propunere este să înființăm opt centre regionale, opt astfel de centre regionale pentru care să asigurăm finanțarea din fonduri europene, respectiv din fonduri guvernamentale", a adăugat Lucian Bode.
Recent secretarul de stat din Ministerul Educației, Kallós Zoltán, de la UDMR, anunța că profesorii vor fi obligați să aibă activități legate de prevenția și combaterea consumului de droguri, în cadrul programului “Școala Altfel”, din acest an școlar.
Noile planuri-cadru de liceu vor include tematici despre prevenția consumului de droguri și combaterea adicțiilor, spunea ministrul Educației p 13 septembrie.
„Există o serie de tematici obligatorii. Așa este. Unele dintre ele vizează prevenția, în ceea ce privește adicțiile, prevenția în contextul mai larg al educației pentru sănătate. Atunci când planurile-cadru pentru liceu vor fi finalizate vom avea și această integrare a tematicilor obligatorii în disciplinele pe care elevii le vor parcurge. Unele tematici poate se pretează pentru un număr mai mare de ore, altele pentru un număr mai mic și trebuie să gândim un sistem în care să facilităm și modularizarea, în funcție de vârsta copilului, în funcție de nevoia de informare”, a declarat Ligia Deca săptămâna trecută.
Cătălin Predoiu, noi declarații despre scandalul drogurilor: "La nivel politic nu s-a perceput la timp gravitatea problemei"