Actual· 2 min citire

Dragnea joacă alba-neagra cu referendumul și lansează un nou scenariu halucinant (VIDEO)

Dragnea joacă alba-neagra cu referendumul și lansează un nou scenariu halucinant (VIDEO)

Dragnea joacă alba-neagra cu referendumul și lansează un nou scenariu halucinant (VIDEO)

Publicat16 mai 2019, 17:37
Actualizat16 mai 2019, 17:42

Liviu Dragnea îi pune în dificultate pe liderii PSD care în ultimele zile au declarat că nu susțin referendumul și nu vor vota. Aflat în vizită electorală în Dolj, liderul social-democat a afirmat exact contrariu. PSD  nu boicotează referendumul, este o minciună. Liderul social-democrat a invocat chiar un scenariu potrivit căruia SRI și SIE ar unelti împotriva sa.

„De unde ați scos-o cu boicotul partidului, domnișoară? Este o minciună. PSD a spus în permanență că noi susținem întrebările de la referendum. Cu referendumul au probleme Iohannis, pe de o parte, că habar nu are de întrebările pe care le-a pus pentru că nici nu l-a interesat, iar pe de altă parte USR-ul și PNL-ul pentru că ei, dacă vor veni la guvernare, vor să modifice prin ordonanță de urgență legile justiției. Deci, ei sunt cei mincinoși în referendum, noi susținem aceste întrebări. Nu-l boicotăm, dimpotrivă, susținem prezența la referendum“, a afirmat Liviu Dragnea.

Liderul PSD a afirmat chiar că Serviciul Român de Informații ar fi făcut o sesizare la Parchetul General legat de un eventual boicot.

„SRI a făcut sesizare la Parchetul General că eu am de gând să boicotez lumea să vină la referendum ca să-mi mai facă un dosar penal. Deci eu, despre referendum nu mai vreau să vorbesc absolut nimic. Când am îndemnat lumea să vină la vot în 2012, m-au condamnat ăștia. În lege scrie că dacă împiedici sub orice formă sau boicotezi lumea să vină la referendum este infracțiune. Nu s-a sesizat nimeni că la referendumul pentru familiei USR-ul și nu numai a boicotat și a îndemnat lumea să nu vină la vot. Fiecare om să meargă și să voteze așa cum îl îndeamnă conștiința și să hotărască el dacă votează sau nu“, a mai spus Dragnea.

Dragnea în DOlj, acuzații la adresa SRI și SIE

Liderul PSD i-a contrazis prin declarațiile sale pe mai mulți lideri de marcă ai PSD, care miercuri au anunțat în scris sau verbal că nu participă la vot.

Șerban Nicolae a scris pe facebook că va vota doar la europarlamentare. "Eu susțin participarea la toate tipurile de scrutin, dar nu la simulacre. Merg pe 26 mai la secția de votare și VOI VOTA DOAR la alegerile pentru Parlamentul European!"

Mesajul a fost preluat și de fostul ministru al Apărării Mihai Fifor ''26 mai, doar alegeri europarlamentare! Merg pe 26 mai la secția de votare și VOI VOTA DOAR la alegerile pentru Parlamentul European!''

Nici Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui, nu vrea să participe la referendum. "Eu nu voi vota și nici nu voi îndemna pe nimeni să voteze, să fie părtaș la manipularile pe care Klaus Iohannis încearca să le promoveze în rândul societății", a declarat Buzatu într-o intervenție la Realitatea TV.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News