Actual· 2 min citire

Dr. Streinu Cercel: 80% dintre persoanele care s-au tratat de hepatita C rămân cu virusul în sânge

Dr. Streinu Cercel: 80% dintre persoanele care s-au tratat de hepatita C rămân cu virusul în sânge

Dr. Streinu Cercel: 80% dintre persoanele care s-au tratat de hepatita C rămân cu virusul în sânge

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 16 oct. 2017, 15:14

Managerul Institutului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, Adrian Streinu Cercel, a declarat, luni, că peste 80% dintre persoanele care s-au tratat de heptatita C rămân cu virusul replicativ în sânge și doar 20% dintre acestea reușesc să se vindece spontan.

Afirmația medicului a fost făcută în contextul lansării unei campanii naționale de testare gratuită pentru hepatita C, prin recoltare de salivă, scrie Mediafax.

„Este o campanie cu teste rapide din salivă, practic, nu facem nicio înțepătură, este nedureroasă. Aceste probe au la bază detactarea anticorpilor împotriva virusului hepatitic C. Lumea trebuie să știe că acest test, care este de screening nu este un test care pune diagnosticul cu infecția cu virusul hepatic C, ci arată că pacientul a trecut prin această infecție, fără să spună dacă pacientul s-a vindecat sau nu. Noi știm, din date de cercetări științifice, că 20% dintre persoanele care au trecut prin infecția cu hepatita C se vindecă spontan, dar 80% din ele rămân cu virusul replicativ în sânge. Din momentul în care se găsesc anticorpii HCV pozitivi, persoana trebuie să se ducă către boli infecțioase sau gastroenterologie pentru a stabili dacă este sau nu în fază viremică”, a declarat prof.dr. Adrian Streinu Cercel, în contextul lansării campaniei naționale de testare pentru hepatita C.

Campania, care a început luni, este una stradală, iar 10.000 de persoane se vor putea testa gratuit pentru depistarea virusului hepatic C. Campania începe în București și se va desfășura în toate marile orașe din țară, printre care Constanța, Craiova, Timișoara, Brașov, Târgu Mureș, Iași sau Galați.Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în România, prevalența infecției cu virusul hepatic C este de 3.3%, una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Astfel, în momentul de față, există aproximativ 650.000 de români cu HCV.

„În momentul de față, infecția cu hepatia C este una care poate să fie vindecată cu scheme terapeutice orale, adică, pastile, iar beneficiul ajunge să fie peste 90% de vindecare. (...) Lumea trebuie să știe, că odată vindecați, nu înseamnă că nu se mai pot infecta. Virusul se transmite foarte "plăcut", prin tatuaje, piercinguri, prin contact sexul neprotejat, prin utilizarea de droguri cu administrare intravenoasă. Am făcut o evaluare pe un lot, care iși administra drogurile intravenos și peste 98% dintre ei erau infestați cu virusul hepatitic”, a adăugat prof. dr. Cercel.

Campania de testare se derulează cu sprijinul Ministerului Sănătății. Astfel, Florian Bodog a explicat că urmează să se lanseze o campanie națională de screening pe fonduri europene.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News