Coronavirus - România: 695153 de cazuri confirmate

Vezi mai multe detalii

Dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak, pe masa instanţei. Băsescu, audiat de judecători

Wednesday, 07 October 2015, 08:01 Sursă: REALITATEA.NET

Traian Băsescu s-ar mai putea alege cu un dosar penal. Judecătorii stabilesc miercuri, 7 octombrie, dacă redeschid dosarul răpirii celor trei jurnalişti romani în Irak.

Fostul preşedinte a ajuns la Judecătoria sectorului 5 în jurul orei 08.30, la intrare în sediul instituţiei mărturisind că nu are emoţii.

"Mă aştept să se deschida dosarul şi să ne lamurim", a spus el. "În orice caz, după părerea mea, solicitarea de deschidere a acestui dosar este o palmă pentru România. Când se aduce în spaţiul public ca un şef de stat, în colaborare cu un general american, au putut să fure bani, iar autorităţile fac un spectacol din acest lucru, nu prinde bine României", a mai declarat Băsescu.

Băsescu a ieşit de la audiere după aproximativ jumătate de oră, precizând că a "respins orice acuzaţie" şi că a "arătat judecătoarei că operaţiunea a fost desfăşurată de serviciile secrete ale României - SIE, SRI şi serviciile armate la acea vreme". De altfel, fostul preşedinte a spus că a cerut Parchetului General ca, în situaţia în care se va decide totuşi redeschiderea dosarului, să fie audiat "foarte repede", întrucât toată această situaţie este, în opinia sa, "inadmisibilă".

"Sunt un fost preşedinte destul de hărţuit", a spus Băsescu, catalogând reclamaţia lui Corneliu Vadim Tudor drept "o prostie".

Referitor la desecretizarea dosarului răpirii, Traian Băsescu a precizat că de acest lucru trebuie să se ocupe cei care l-au secretizat în primă instanţă. "Eu nu am secretizat nici măcar o foaie din dosarul răpirii jurnaliştilor. Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile pentru a conecta informaţia şi a face ca toate serviciile să lucreze în aceeaşi direcţie. Nu eu am avut dosarul operaţiunii. El a avut cap de filă la SIE", a declarat el.

În final, Traian Băsescu a reafirmat că nu are niciun motiv să se teamă de decizia judecătorilor.

"Am lăsat eu vreodată impresia că sunt un om căruia îi e frică? Sunt un om peste care se prăbuşeau valuri de 16 metri. Am crescut în atmosfera lipsei de frică", a conchis fostul preşedinte.

Cazul aflat azi pe masa Judecătoriei Sectorului 5 a ajuns iniţial în atenția procurorilor, în urma unei plângeri a lui Corneliu Vadim Tudor făcută în 2012. Acesta susținea ca fostul președinte Traian Băsescu, dar şi Vasile Blaga, și-ar fi însușit patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti români: Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.

În cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

Faţă de Traian Băsescu nu s-a putut lua o decizie întrucât, la momentul respectiv, acesta se bucura de imunitatea funcţiei de preşedinte al României. Întrucât Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială, procurorul a cerut retrimiterea dosarului la Judecătoria Sectorului 5.

 

Alte articole din: ACTUAL
Alte articole din: ACTUAL