Dorin Cocoș, Gabriel Sandu și omul de afaceri Dumitru Nicolae au recunoscut și în fața instanței toate acuzațiile din celebrul dosar Microsoft. Judecătorii au fost de acord ca aceștia să beneficieze de procedura simplificată, prin care pedepsele lor vor fi mult mai mici.
În fața instanței, Dumitru Nicolae a povestit că, la solicitarea lui Dinu Pescariu, a negociat cu Alexandru Bittner deblocarea contractului de închiriere a licențelor Microsoft din 2004. Bittner era pe atunci un apropiat al lui Adrian Năstase. Nicolae a mărturisit și că au existat intervenții la Șerban Mihăilescu, fostul șef al Secretariatului General al Guvernului în perioada Năstase. După ce au fost mituiți, cei doi au accelerat încheierea contractului.
“DUMITRU NICOLAE: Bittner mi-a zis textual că trebuie să îi dăm 3,8 milioane de dolari pentru rezolvarea acestei probleme. (…)M-am dus la Bittner, i-am spus, a acceptat și i-am dat un milion de dolari. (…) După ce am plătit prima tranșă de bani, lucrurile s-au reașezat, în sensul în care Bittner s-a ținut de cuvânt. (…)I-am dat lui Șerban Mihăilescu 800 de mii de dolari. (…)Restul sumei, de 2,8 milioane de dolari către Bittner, i-am plătit cash la birou la dansul, duși personal sau de către un băiat de încredere. După ce le-am plătit celor doi s-a accelerat afacerea. (…) Mi-a spus Bittner că trebuie să suplimentez cu un milion de dolari, în total 4,8 milioane de dolari. Am fost de acord. Banii i-am plătit integral până la sfârșitul lui 2004."
Sursa: declarație Dumitru Nicolae
Dumitru Nicolae a recunoscut că a dat mită și în 2009 pentru prelungirea contractului de închiriere a licențelor Microsoft. Atât Dorin Cocoș, cât și fostul ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu s-au confesat judecătorilor.
“DORIN COCOȘ: Florică a venit cu propunerea să împartă comisionul care se ridica la aproape 16 milioane de euro. (…) Propunerea a fost ca fiecăruia să îi revină câte patru milioane de euro. Am fost toți de acord. (…) Eu le-am că vreau să folosesc o foarte mare sumă de bani pentru campania PDL din 2009. “
Sursa: declarație Dorin Cocoș
GABRIEL SANDU: Am fost cel mai prost ministru, dacă mă gândesc acum, când sunt aici, în fața instanței.
JUDECĂTOR: Ce recunoașteți din actul de acuzare?
GABRIEL SANDU: Tot.
JUDECĂTOR: Pe ce fond?
GABRIEL SANDU: Pe înțelegerea ca vor ajunge patru milioane de euro la partid.
JUDECĂTOR: Cu cine?
GABRIEL SANDU: Cu Cocoș și Pinalti inițial, apoi eu, direct cu Florică, doar pe suma de două milioane de euro. Am acceptat înțelegerea întrucât trebuia să aduc niște bani la partid.
Sursa: declarație Gabriel Sandu
Sandu a mai povestit cum Florică și Pescariu i-au cerut ca un milion de euro să meargă către doi șefi din Unicredit, bancă ce finanța proiectul licențelor IT.
Denunțători în acest dosar au fost Dinu Pescariu și Claudiu Florică. Cei doi sunt cei care au cerut să ia legătura cu factori de decizie din Guvernul României pentru încheierea contractelor de închiriere a licențelor Microsoft.