Un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul București a dispus restituirea la DNA a dosarului în care fostul primar al Sectorului 6 Cristian Poteraș este acuzat de luare de mită, motivul invocat de magistrat fiind neregularitatea rechizitoriului întocmit de procuror.
"În baza art. 346 alin. 3 lit. a Cpp dispune restituirea cauzei Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție. Admite excepția neregularității actului de sesizare a instanței, invocată de apărarea inculpaților Constantin Iulian și SC Tettas SRL, dar și de judecătorul de cameră preliminară, din oficiu. În baza art. 345 alin. 1 și 2 Cpp rap. la art. 286 alin. 2 Cpp constată neregularitatea rechizitoriului nr. 907/P/2016 din data de 20.12.2018 al PICCJ - DNA, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: Poteraș Constantin-Cristian pentru două infracțiuni de luare de mită, Constantin Iulian pentru infracțiunea de dare de mită și SC Tettas SRL pentru infracțiunea de dare de mită, sub aspectul existenței unei situații echivoce legată de modul de descriere a faptelor în rechizitoriu", se arată în decizie.
Hotărârea Tribunalului nu este definitivă și poate fi contestată de DNA.
Pe 28 decembrie 2018, Cristian Poteraș, fost primar al Sectorului 6 al Capitalei, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, el fiind acuzat că a primit aproximativ un milion de euro pentru a aproba un proiect imobiliar și pentru atribuirea de contracte din bani publici.
Acesta este al treilea dosar în care Poteraș este trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupție, el având o condamnare definitivă de opt ani închisoare.
În același dosar, a fost trimis în judecată Iulian Constantin, reprezentant al societății SC Tettas SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
Potrivit DNA, în perioada 2006 - 2007, Cristian Poteraș, în calitate de primar al Sectorului 6 București, a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale înregistrate într-o țară UE suma de 1.000.000 de euro, primind de la aceștia, la data de 31 iulie 2007, suma de 250.000 de euro.
Banii respectivi au fost pretinși și primiți în schimbul exercitării atribuțiilor de serviciu referitoare la emiterea autorizațiilor necesare pentru dezvoltarea unui proiect imobiliar (autorizații de demolare, certificat de urbanism și autorizații de construire).
În anul 2009, Poteraș a pretins de la Iulian Constantin și SC Tettas SRL București un procent de 15% din contravaloarea plăților efectuate, în schimbul exercitării atribuțiilor de serviciu referitoare la atribuirea unor contracte de achiziție publică către societatea menționată anterior și pentru efectuarea plăților pentru produsele furnizate și a primit de la aceștia, prin intermediul unei alte firme, suma de 857.800 de dolari.
Conform DNA, atribuirile s-au realizat fără planificarea investițiilor anterior demarării procedurilor de achiziție, fără bugetarea sumelor și prin aplicarea unor proceduri de achiziție publică directă interzise de dispozițiile legale în legătură cu furnizarea, livrarea și instalarea unor sisteme inteligente de parcare.
Pe perioada mandatului de primar deținut de Poteraș, societății Tettas SRL i-au fost atribuite de către Primăria Sectorului 6 patru contracte pentru furnizarea unor sisteme de parcare inteligente, cu o valoare de 40.314.575 lei, din care au fost decontați 33.880.387 lei.
Sursa: agerpres.ro