Dosarul Astra Asigurări: Fosta șefă a CSA, condamnată la 3,6 ani de închisoare

Dosarul Astra Asigurări: Fosta șefă a CSA, condamnată la 3,6 ani de închisoare
Angela Toncescu, fost președinte al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (actuala Autoritate de Supraveghere Financiară), a fost condamnată de Curtea de Apel București la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru abuz în serviciu, în dosarul falimentării Astra Asigurări. Este cea mai mare pedeapsă în acest dosar. Alți cinci membri ai board-ului au primit închisoare cu suspendare, în timp ce trei directori au fost achitați. Decizia instanței nu este definitivă.
Potrivit deciziei Curții de Apel București, Angela Toncescu are interzis, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei, să fie aleasă în autorități publice sau în funcții elective publice, să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat și să exercite funcții de conducere sau funcția de administrator persoane juridice, scrie Agerpres.
În același dosar, Tudor Baltă și Constantin Buzoianu, foști vicepreședinți ai Consiliului CSA, au primit câte 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare. Aceeași pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare au primit Dan Constantinescu, Daniela Popa și Corneliu-Silviu Moldoveanu, foști membri ai Consiliului CSA.
În schimb, trei directori din CSA, Anabella Ruse, Marinela Nemeș și Carmen-Gabriela Ivan, au fost achitați.
Judecătorii au lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de SC Asigurare Reasigurare Astra SA (aflată în faliment) - prin lichidator judiciar KPMG Restructuring SPRL, Fondul de Garantare a Asiguraților și Autoritatea de Supraveghere Financiară.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la instanța supremă.
În acest dosar a fost trimis în judecată și Dan Adamescu, însă procesul împotriva lui a încetat, ca urmare a decesului omului de afaceri.
Potrivit DNA, Dan Adamescu a administrat, în perioada 2011 - 2013, în mod defectuos societatea Astra, în scopul obținerii unor avantaje personale sau în favoarea grupului de firme afiliate. Administrarea defectuoasă a constat în utilizarea unor practici/metode ilegale pentru a cosmetiza situația financiară a societății, măsuri de natură să acopere activitatea infracțională, dar care, în subsidiar, au determinat și alterarea gravă a mecanismelor de funcționare a pieței interne a asigurărilor.
Procurorii mai spun că anumite persoane din conducerea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, au făcut demersuri pentru a-l favoriza pe Adamescu. "În perioada 2011 - 2013, Adamescu, cu încălcarea unor dispoziții din Codul fiscal și a legislației aplicabile pieței asigurărilor și reasigurărilor, a efectuat o serie de demersuri păguboase pentru societate, în sensul că a lipsit-o de lichiditățile necesare desfășurării activității de asigurare; de asemenea, raportările distorsionate făcute i-au împiedicat pe reprezentanții ASF să supravegheze activitatea Astra, astfel încât să asigure protecția asiguraților și să contribuie la menținerea stabilității pieței asigurărilor. Drept urmare, societatea Astra a intrat în procedura administrării speciale și ulterior în faliment, paguba produsă patrimoniului acesteia fiind în sumă de 795.387.999 lei", susținea DNA.
Anchetatorii afirmau că omul de afaceri a dispus acordarea de împrumuturi societăților afiliate, în sumă de aproximativ 106 milioane lei, fără a manifesta vreun interes în evaluarea riscului de credit și fără să ia măsuri prudențiale, astfel încât să fie protejate resursele financiare ale Astra. Procurorii mai susțin că el a dispus semnarea unui contract de cesiune prin care Astra, în calitate de cesionar, s-a obligat să plătească integral datoria unei firme către o bancă, în condițiile în care aceasta era în procedură de faliment.
"De menționat este faptul că firma respectivă făcea parte din grupul firmelor afiliate societății Astra. Datoria respectivă era de 1.594.564,89 euro și 10.000 USD, la care se adăuga o dobândă anuală de 6%. În cadrul procedurii de faliment a firmei, Astra a încasat doar suma de 358.768 lei. Într-un alt context, în perioada iunie - iulie 2011, Adamescu (...) a folosit suma de 68.322.510 lei la achiziționarea unor acțiuni, reprezentând 17% din capitalul social al Astra. Această sumă provenea chiar din lichiditățile societății de asigurare. Inculpatul a ascuns însă proveniența banilor prin simularea unor contracte de împrumut acordate unei alte societăți controlate de acesta (Medien Holding)", mai arată DNA.
DNA menționa că, în 21 iunie 2011, la cererea lui Adamescu, conducerea CSA aprobat intenția societății Epsilon Estate Provider SRL de a achiziționa un pachet de acțiuni Astra SA, deși aceasta nu îndeplinea condițiile financiare pentru a deveni acționar semnificativ la o societate de asigurări. Procurorii au constatat că achiziționarea pachetului de acțiuni a fost aprobată de inculpații Toncescu, Baltă și Buzoianu, Constantinescu, Popa și Moldoveanu, Ruse, Nemeș și Ivan, deși cunoșteau că firma nu îndeplinea condițiile.
"Cum societatea de asigurare reasigurare Astra SA a fost lipsită de o parte din lichiditățile necesare desfășurării activității de asigurare-reasigurare, Adamescu și o altă persoană au transferat, în mod fictiv, riscurile de reasigurare către Panamerican Re (societate înființată și înregistrată într-un paradis fiscal în acest scop) și, pe cale de consecință, au distorsionat raportarea poziției, a performanței financiare și a indicatorilor de prudențialitate (marja de solvabilitate și coeficientul de lichiditate). Astfel, s-a creat aparența de conformitate la regulile de prudențialitate în vigoare, ceea ce a permis subscrierea în continuare de polițe al căror risc nu era acoperit, nici din resurse proprii, nici prin programe adecvate de reasigurare", preciza DNA.
DNA menționează că Adamescu și cealaltă persoană au obținut un folos necuvenit, constând în preluarea pachetului de acțiuni de către un acționar (pe care îl controlau) cu o situație financiară care nu îi permitea să își onoreze obligațiile patrimoniale și nici să asigure premisele pentru susținerea activității Astra din surse proprii, în cazul în care situația financiară a acesteia se deteriora, fapt care s-a reflectat ulterior în dificultățile financiare ale firmei. "Dan Adamescu, la 14 august 2008, a solicitat și obținut de la CSA (actuala ASF), luarea în calculul marjei de solvabilitate disponibile, ca rezerve nete ascunse provenite din evaluarea activelor deținute la o altă societate de asigurare, a sumei de 118.342.090 lei, în vederea îmbunătățirii artificiale a indicatorilor de prudențialitate. În lipsa acesteia, s-ar fi impus capitalizarea reală a societății Astra pentru a nu se ajunge la intrarea în insolvență a acesteia", mai spun procurorii.
Societatea de Asigurare Reasigurare Astra SA s-a constituit parte civilă în proces cu suma provizorie de peste 788 milioane lei, iar Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) cu suma totală de peste 714 milioane lei.
Sursa: hotnews.ro
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























