Actual· 4 min citire

Doliu uriaș! A murit fostul deținut politic Radu Ciuceanu, fondator al AFDPR

A murit fostul deținut politic Radu Ciuceanu

A murit fostul deținut politic Radu Ciuceanu

Publicat12 sept. 2022, 19:37
Actualizat12 sept. 2022, 19:50

Doliu uriaș în România, după ce fostul deținut politic Radu Ciuceanu, fondator al AFDPR, s-a stins din viață, la vârsta de 94 de ani.

Fostul deținut politic Radu Ciuceanu a murit luni, la vârsta de 94 de ani, anunță Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Ciuceanu, fondator al AFDPR și fondator al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, a fost arestat în 1948 și condamnat la 15 ani de temniță grea.

Ciuceanu este unul dintre fondatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, membru al Academiei Române, și director al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a fondat la începutul anilor ’90 cu scopul de a cerceta istoria recentă a României și a spațiului est-european.

Implicat o vreme în politică, Radu Ciuceanu a fost vicepreședinte al Camerei Deputaților în perioada 1990-1992 și președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor și corupției a Camerei Deputaților între 2000 și 2004.

Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, în Arad. A fost Membru în Mișcarea Națională de Rezistență din Oltenia, condusă de generalul Iancu Carlaonț.

La doar 19 ani, în 1947, Radu Ciuceanu a pus bazele unui grup de rezistență armată anticomunistă pe care l-a afiliat Mișcării Naționale de Rezistență a generalului Iancu Carlaonț. În același an, el absolvise Colegiul Național „Carol I” din Craiova și se înscrisese la Facultatea de Medicină.

Arestat la 20 de ani și condamnat la 15 ani de închisoare

La 18 septembrie 1948 a fost arestat și condamnat la 15 ani de temniță grea. A executat pedeapsa în închisorile Craiova, Pitești, Jilava, Târgșor, Gherla, Dej, Jilava, Văcărești și Poarta Albă și a fost eliberat la 18 septembrie 1963, dar a rămas în atenția Securității.

Radu Ciuceanu a fost torturat în camera 4-spital încă din 30 decembrie 1949, numărându-se printre cei care au încercat, fără succes, să îl oprească pe Țurcanu in atacul asupra lui Ion Angelescu.

În speranța unui tratament mai blând, el s-a declarat elev la momentul întocmirii actelor, Ciuceanu a fost transferat la Târgșor după puțină vreme și, trecând și prin Jilava cu acest prilej, a reușit să avertizeze mai multe persoane cu privire la acțiunea de reeducare.

În decembrie 1950 a fost trimis la Gherla, iar acolo, îmbolnăvindu-se grav, a fost mutat la o cameră de muribunzi, căreia însă i-a supraviețuit.

Începând cu luna mai 1951, Radu Ciuceanu a fost din nou supus torturilor, în camera 99. Aici, el îl cunoaște pe Vintilă Vais, care avea legături sus-puse la nivelul Partidului Muncitoresc Român și care intrase în pușcărie din cauza unui conflict cu Marin Jianu, ministru adjunct de Interne.

Întrezărind o oportunitate, Ciuceanu îl convinge pe Vais să încerce să atragă atenția Securității prin declarațiile sale din cadrul demascărilor.

Planul a reușit, iar Vais a fost chemat la Securitatea din București în septembrie 1951. Profitând de acest prilej, Vais a dat detalii amănunțite despre torturile la care sunt supuși deținuții în cadrul „reeducării”.

Deși nu este limpede ce rol au avut declarațiile lui Vais în oprirea torturilor, cert este că a fost ordonată o anchetă de la București, iar începând cu septembrie 1951 s-a revenit treptat la metode non-violente.

Ce a urmat după ce a fost eliberat

Radu Ciuceanu a fost eliberat în toamna lui 1963 și a fost constant urmărit de Securitate, el continuând să critice regimul și în libertate. A reușit să termine Facultatea de Istorie a Universității din București în 1970, iar apoi s-a angajat ca arheolog la Institutul de Arheologie și, mai apoi, la Muzeul Național de Istorie și Arheologie al Municipiului București.

În 1970 a terminat Facultatea de Istorie a Universității din București și a lucrat ca arheolog la Institutul de Arheologie și mai târziu la Muzeul Național de Istorie și Arheologie al Municipiului București.

În 1990 a fost unul dintre fondatorii Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, iar în 1993 a fondat Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, pe care l-a condus de atunci ca director.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a anunțat decesul fostului deținut politic Radu Ciuceanu pe pagina de Facebook.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News