Bateristul și fondatorul formației Negura Bunget, Gabriel Mafa "Negru", a murit, marți, la vârsta de 42 de ani. Anunțul trist a fost postat pe Facebook de colegul lui de trupă, Tibor Kati.
"Cu durere în suflete, vă informăm despre moartea prietenului și colegului nostru, Gabriel Mafa "Negru", care a murit astăzi, 21 martie 2017, la vârsta de 42 de ani. Regretăm profund încetarea din viață a omului care a clădit și susținut Negura Bunget, și care s-a dedicat întreaga viață lucrurilor sacre din cultura noastră, aducând-o la viață prin muzică și transmițând-o diverselor generații de pretutindeni. Sperăm că legatia sa va continua să încânte și să consoleze pe aceia pe care i-a lăsat în urmă. Cu regret și tristețe, transmitem sincere condoleanțe familiei sale, și acelora care l-au cunoscut și îndrăgit în această viață", a scris Tibor Kati.
Negura Bunget este o formație românească de black metal.