Actual· 2 min citire

Doi specialiști de la IGPR și INML, care au făcut expertize în dosarul "Elodia", vor fi audiați

Doi specialiști de la IGPR și INML, care au făcut expertize în dosarul "Elodia", vor fi audiați

Doi specialiști de la IGPR și INML, care au făcut expertize în dosarul "Elodia", vor fi audiați

Publicat8 apr. 2014, 15:46
SursăMediafax

Doi specialiști de la Poliția Română și de la Institutul Național de Medicină Legală "Mina Minovici", care au întocmit expertize în dosarul în care Cristian Cioacă este judecat pentru uciderea Elodiei Ghinescu, vor fi audiați la Curtea de Apel Pitești, la solicitarea tuturor părților din dosar.

Doi specialiști, unul de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) "Mina Minovici" și celălalt de la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), care au întocmit expertize în dosarul în care polițistul Cristian Cioacă este judecat pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu, vor fi audiați la Curtea de Apel Pitești.

Instanța piteșteană a dispus, la termenul de marți, audierea celor doi specialiști după ce toate părțile din dosar au solicitat acest lucru, a declarat corespondentului MEDIAFAX avocata familiei Ghinescu, Crina Radu.

Ea a precizat că unul dintre cei care vor fi audiați este expertul criminalist care a realizat rapoartele de constatare tehnico-științifică în dosarul "Elodia", în anul 2008.

Cei doi vor fi citați pentru audieri la termenul din 29 aprilie.

La termenul de marți, în instanță s-a prezentat, ca parte civilă în dosar, fratele Elodiei Ghinescu, Robert Ghinescu. Acesta a declarat magistraților că își însușește cererile privind daunele morale și materiale formulate de familia sa în acest dosar și că îl consideră pe Cioacă vinovat de moartea Elodiei Ghinescu.

În 14 februarie, un complet de divergență al Curții de Apel Pitești a admis cererea lui Cristian Cioacă de ridicare a arestului preventiv și înlocuirea cu măsura controlului judiciar, decizia fiind executorie, însă nu și definitivă, Astfel, Cioacă a fost eliberat din Penitenciarul Colibași unde era încarcerat.

Ulterior, Cioacă și-a reluat activitatea de polițist, el fiind încadrat la Serviciul Logistic al Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Cristian Cioacă s-a aflat în arest din 5 decembrie 2012, iar la sfârșitul lui ianuarie 2013 el a fost transferat la Penitenciarul Colibași.

El a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru omor calificat și profanare de morminte, el fiind acuzat că și-a ucis soția, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

În 2 iulie 2013, Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeș la 21 de ani de închisoare pentru omor calificat și la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute, dacă decizia rămâne definitivă, 22 de ani de detenție. Sentința instanței de fond a fost atacată cu apel de toate părțile implicate, respectiv de Cristian Cioacă, de mama și fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părți civile în dosar, și de procurori.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News