Actual· 1 min citire

Doamnele întâmpinate cu cai și flori în parc, de 8 martie

Doamnele întâmpinate cu cai și flori în parc, de 8 martie

Doamnele întâmpinate cu cai și flori în parc, de 8 martie

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 9 mar. 2016, 09:50

Cavalerii echitației românești, campioni naționali și internaționali, au ieșit călare în Parcul Herăstrău, de Ziua Internațională a Femeii, pentru a le oferi flori de câmp domnelor și domnișoarelor care se plimbau prin parc.

Îmbrăcați în uniformă și cu coșurile cu flori pe braț, Ionuț Cruceru, Patrick Petre, Bogdan Milașcon, Răzvan Gheorghe, Cristi Ceaușescu și Claudiu Floriștean au întors privirile tinerelor, care au profitat de ocazie și s-au fotografia cu campionii. Cele mai curajoase, au făcut scurte plimbări călare pe aleile parcului.

„Un gest minunat. Sunt încântată. Eu iubesc caii, sunt animale care emană energie pozitivă și te fac să te simți bine în preajma lor. Nici nu mi-a trecut prin cap că o simplă plimbare ar putea să-mi ofere această bucurie”, a spus o trecătoare.

„Ne bucurăm că gestul nostru a fost atât de apreciat. Ne-am dorit să le arătăm doamnelor și domnișoarelor că acest sport păstrează spiritul cavalerilor de altă dată”, a precizat Patrick Petre, campion național și balcanic la sărituri peste obstacole.

La rândul lui, Vlad Bontea, președintele Federației Ecvestre Române, care i-a însoțit la această acțiune pe campionii-cavaleri, le-a urat la mulți ani tuturor femeilor.

foto

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News